Cioc-cioc…

Buna sa va fie ziua, gazde-alese…. !

Ma primiti si pe mine in Spring-SuperBlog-ul vostru faimos? …

Nu deranjez, promit…

Stau intr-un colt… nu cer mancare…

Vin cu licoarea mea (cafeluta)….

…..

 

 

 

 

Posted in Fără categorie | Lasă un comentariu

(Ne)vinovata interdictie…

Nutrivita-Logo-w1200Sa traim… bine!!!  Un slogan electoral cu atat de multe conotatii…, cu atat de multe consecinte…!
… Eu sunt mama si ca orice mama, imi doresc sa asigur copiilor mei un start bun in viata. Din punctul meu de vedere, acesta presupune, pe langa multe, multe altele si instituirea unor obiceiuri alimentare bune. Munca de Sisif, nu altceva! De ce? Pai sa vedem…
Chiar in urma cu doua saptamani am fost chemata la periodica sedinta cu parintii. Ajunsa la liceul de destinatie, scoala buna, aflata in mijlocul orasului, m-am trezit inconjurata de elevi, mai mari sau mai mici care ieseau de la ore. O parte din ei aveau in maini pungi de chipsuri, altii, doze de suc…, cativa s-au oprit la chioscul din statia de autobuz si si-au luat felii de pizza cu salam… Nu am vazut nici macar unul singur cu un mar in mana, nici macar cu vreun biscuit… sau poate cu un nectar de fructe… Concluzia? Indiferent ce solutii sanatoase i-as propune eu copilului meu, el va avea de infruntat presiunea celor din jur, astfel incat, chiar daca alege sa mearga pe mana mea, ceea ce e putin probabil de la o anumita varsta incolo, se poate astepta la etichete de genul „ciudatul”, „anormalul”… si asa mai departe. Ce copil ar alege oprobriul gastii? Niciunul! Mai bine nu mananca nimic! Si atunci ce e de facut? Tinerii nostri trebuie sa ajunga singuri la concluzia ca trebuie sa traiasca sanatos si chiar sa-si faca un titlu de glorie din asta. Cum s-ar putea realiza un astfel de deziderat? … O campanie bine aleasa si istet condusa… Piesa de rezistenta a unei astfel de campanii ar trebui sa fie binecunoscutul si atat de mult hulitul… Facebook. Am avut ocazia sa-mi dau seama ca tinerii pot fi sensibilizati de diverse aspecte venite dinspre site-ul de socializare. De curand, i-am vazut reactionand frumos la evenimentele din Colectiv, la cele din Paris si chiar la bombardamentele nediscriminatorii din Siria… Prin urmare nu sunt reci si de neclintit! O colectie de articole, la care si-ar putea aduce cu brio contributia condeiele ascutite in numeroase evenimente si competitii ale partenerilor media din SuperBlog, cum ar fi Orizonturi literare, RadioLynx, precum si ale blogurile partenere,  Abisurile, mnealui, ArenaIT. Pentru a atinge si directiona mintile iscoditoare ale tinerei generatii, articolele trebuie pe de o parte, sa genereze un curent de opinie, care sa para a fi in contradictie cu obiceiurile „alor batrani”, lucru esential, dat fiind faptul ca termenul care defineste un tanar pare sa fie «contra». Pe de alta parte, mesajele trebuie sa ajunga la ei, tot dinspre ei, adica prin intermediul unor „agenti secreti” racolati din randurile lor.  Mirajul lucrului interzis sau greu de atins functioneaza, poate nu foarte repede, poate nu in toate cazurile, dar cred ca si-ar atinge in final, scopul. Daca alimentatia sanatoasa ar fi prezentata ca apanajul unei „elite”, a rocker-ului pletos, sau a cantaretei cu forme invidiate de toate reprezentantele sexului feminin, sau, de ce nu, a modelului de talie internationala, poate ca ar starni interesul tanarului obisnuit aflat in cautare de modele. Si atunci, s-ar indeparta de tentatia drogurilor, a junk food-ului, a vietii dezordonate…
Dar, indiferent cat de mica ar parea sansa de a schimba in bine viata oamenilor, ea trebuie cautata si pusa in practica… Si cand vom vedea la iesirea din scoala elevi cu biscuiti Gerble sau rondele de orez, fie ele si glazurate, cu cate-o turta dulce cu tarate de secara, sau poate vreun baton energizant Isostar, atunci vom sti ca ne-am atins scopul si ne vom bucura in sinea noastra chiar si fara sa o aratam, pentru a le perpetua obiceiurile bune… Nu-i asa? Si totul ar putea porni de la o (ne)vinovata interdictie!…

Articol scris pentru SuperBlog, proba 24.

Posted in Fără categorie | Lasă un comentariu

Pentru ei

logo_marketonline_mic– Esti sigura ca asta-i drumul? intreaba Vlad cu indoiala in glas, pasind anevoios pe poteca ingusta.
– Da, sunt sigura. Ieri am fost pe aici in recunoastere si mi-am pus semne, ca in povestea aia stupida cu turta dulce. Uite, sforile alea rosii, vezi?… Asta-i drumul… L-am pierdut odata, asa ca a doua oara mi-am luat toate masurile de precautie.
– Si ce cautam de fapt? intreaba Alex, baiatul slabut ce se misca mai agil decat o veverita printre tufe, cioturi si crengi cazute.
– Cred ca iti vei da seama in momentul in care vom ajunge acolo… Cautam un palc de brazi argintii…, raspunde Ioana dupa o pauza.
– Ce nu inteleg eu este cum naiba ai ajuns tu acolo?… O fata… Singura…?
– Mai, piciule, eu cunosc padurea asta mai bine ca padurarul! spuse ea fara pic de modestie. Bat locurile de cand aveam trei ani. Mergeam cu taica-miu, pana sa se prapadeasca, acum merg doar cu Rau’, adauga ea aratand spre cainele latos care mergea inaintea lor.
– … Uitati-va acolo! Am ajuns!
Cei trei privesc spre locul in care doi brazi stau aplecati intr-un mod curios spre un al treilea. Daca se uita cu atentie li se pare ca aerul tremura si pare chiar sa-si schimbe usor culoarea intre cei trei copaci.
– Acolo este intrarea… Sau iesirea… spuneti-i cum doriti. V-am spus ca daca pasim acolo ajungem in vremea dacilor. Eu am mai fost si am si vorbit cu ei. Am auzit pomenindu-se numele regelui Oroles, prin urmare vom fi cam prin anii 200-300 inainte de Hristos…
– Da’ le ai cu istoria, nu gluma!
– Pai nu ti-am spus ca am mai fost acolo? Cand m-am intors m-am informat, bineinteles… Hai sa lasam vorbele ca trece timpul aiurea. Ati adus ce v-am rugat?
Baietii isi aduc bagajele si le deschid. Vlad avea in sacul lui un … robot de bucatarie Philips. Alex cara o cutie ciudata prevazuta cu un maner si doua roti pentru transport.
– Ce-i asta? intreaba Vlad si Ioana intr-un glas.
– Un generator de curent… Ca doar nu credeati ca baietii daci au prize in care sa va puneti voi robotelul, nu? Puiu’ asta inventat de Unchiul Ion al lui Bastina merge cu apa sarata, din care banuiesc ca se gaseste din abundenta pe aici si face curent electric suficient cat sa va functioneze voua jucaria. Ei, ce ziceti?… Nu trebuia sa-l iau?
– Da, mai, nu m-am gandit la curent electric! Parea o chestie asa banala: iei stecherul si-l bagi intr-o priza! Sunt o suta in orice casa… cu conditia sa fie de secolul 20 si nu de acum 2000 de ani! Bravo, Alex! Hai sa mergem!
Cei trei se prind de maini si inainteaza printre brazi. Aerul tremura pe langa ei, gros, tulbure si se trezesc intr-o poienita marginita de un palc de case mici, pictate in culori vesele, cu acoperisuri de paie in care se vedeau mici deschizaturi, probabil pentru lumina. Doi copilasi imbracati in niste camesoaie lungi si incaltati intr-un fel de talpici legate cu sfori se jucau in fata uneia dintre case. La vederea celor trei necunoscuti, pustii tipa si fug inauntru. Tipetele scot cativa barbati din case. Acestia sunt imbracati in aceleasi camesoaie lungi, peste un fel de itari. Brauri late adapostesc tot felul de unelte, care de care mai ciudate.
– Tu esti, Ioana? Ti-ai gasit familia, fata hoinara? intreaba cel mai invarsta dintre ei.
– Doar jumatate, Tara Batane. Tata-i dus pe cealalta lume, spune Ioana cu amar.
Voi ce mai faceti Tara? Tot pedepsiti?
– Da, inca facem munca de femei! Uita-te la mainile mele, sunt taiate si ciopartite de la bucatarie! Iti dai seama! In loc sa tin armele, tin cutitul de curatat legume! Femeile invata sa traga cu arcul si noi la bucatarie, adauga barbatul cu naduf. Regele Oroles nu a vrut sa ridice pedeapsa aia umilitoare. E inca foarte suparat ca ne-au invins bastarnii…
– De asta am venit, Tara. Eu si prietenii mei v-am adus un ajutor de nadejde la bucatarie. Mama mea zice ca de aparatul asta are nevoie absolut orice gospodina. Hai sa-l montam si sa va invat sa- l folositi.
Fata intra in prima casa, cea mai mare din sir si desface cutia pe podea. Baietii o ajuta iar batranii intrati dupa ei, dau din cap si mormaie lucruri foarte putin inteligibile dar nu prea linistitoare. Monteaza intai generatorul, ii toarna apa in recipient si adauga o mana buna de sare. Dupa cateva minute se aprinde un beculet mic. Batranii se lipesc ingroziti de perete.
– Stati linistiti, nu sunt chestii magice. E un aparat care functioneaza cam ca moara voastra de apa. Ceva, un fel de energie il pune in miscare si el face diverse chestii… Dar hai sa exemplificam. Uite un cartof. Il bagam aici si el se marunteste asa… Va place? … Altceva…
Ioana ramane pe ganduri… Nu stie cum sa faca sa-i convinga pe oamenii de langa ea ca aparatul nu e o masinarie infernala ci una menita a le veni in ajutor. Cum statea ea asa simte o mana mica pe umar.
-Eu vreau sa invat! Pare usor, spune un baietel cu un cap mai mic decat ea. Hai, arata-mi!…
Rasufland usurata, Ioana ii explica pas cu pas cum se foloseste robotul de bucatarie, intrebandu-se ce ar gandi cei nascuti in acelasi secol cu ea daca ar vedea-o explicand functionarea unui aparat de mileniu trei, unor oameni nascuti inainte de mileniul 1! Doamne, ce nebunie! isi spune ea, realizand pentru prima data, dimensiunea faptelor ei. Oricum, lucrul e consumat… Explicatiile au fost pur si simplu epuizante, cu toate ca robotul de bucatarie i-a fost de mare ajutor prin usurinta in functionare. O masa copioasa preparata de baietasul dac extrem de indemanatic, cu ajutorul masinariei, a fost incheierea perfecta a unei zile cel putin, ciudate. Chiar daca lumina era pe duca, Ioana si prietenii ei au plecat multumiti spre casa. Ii ajutasera pe barbatii daci oropsiti sa-si treaca mai usor „condamnarea” mai mult sau mai putin meritata…. In cateva ore au ajuns acasa. Era deja intuneric si toti intrasera in panica vazand ca nimeni nu stia nimic de ei. Se formasera echipe de cautare cu lanterne si caini. Atunci cand au intrat in casa, vazandu-i teferi, parintii si bunicii au pus mana pe parii din gard, mai-mai sa-i snopeasca in bataie. Au avut noroc cu Raul care s-a asezat in fata lor sa-i apere.
– Unde-ati fost, golanilor? Nenorocitilor!… Stiti cat ne-ati speriat?… Sa pieriti din ochii nostri, au adaugat bunicii lui Vlad, vazand ca toti tac malc. Ii incuiem in sopron si maine ii chestionam….
Lumea se imprastie care-ncotro si in curte se face liniste. Cei trei fugari intra in sopron si usa se inchide in urma lor.
– Stii ce nu inteleg eu? intreaba bunica. Unde-i ma’ robotul de bucatarie? Ce-ati putut face cu el?
– L-am dat dacilor, spune incet Alex.
– Da, sigur. Asta-i vreo expresie de-a voastra pentru l-am vandut!? Sau poate pentru l-am facut praf!?… Dar lasa ca vorbim maine… Si ii sunam si pe parintii vostri. Poate mai gasesc ei vreo promotie de electrocasnice sa-mi inlocuiasca robotul de bucatarie, pentru ca am eu asa o presimtire ca n-am sa-l mai vad pe-al meu. Si fara robot eu, una nu stau! adauga bunica suparata. Orice poate sa-mi lipseasca, dar nu si robotul!
– Da, lasa ca apeleaza ei din nou la magazinul MarketOnline.ro, mai spune Vlad cu o voce mica, spasita.
– Las’ ca stiu ei! … mai spune bunica si se lasa linistea…
… A doua zi….

Articol scris pentru SuperBlog 2015, proba 23.

Posted in Fără categorie | Lasă un comentariu

Sandpaper woman

– M-auzi?
– …..
– Ai auzit ceva, macar, din ce-am spus eu?
– …
– Nimic, vasazica…! Las’ ca ma duc s-o sun pe Marci. Ea e intotdeauna dispusa sa ma asculte!

– Auzi,  fata, asta al meu a innebunit. De cand ne-am abonat la Go, cat e ziua de vara de lunga casca ochii in televizor si ofteaza din rarunchi de fiecare data cand divele isi plimba picioarele sau stii tu ce alte-alea prin fata camerei.  Iti dai seama?! … M-am saturat! Imi vine sa trec prin televizor… Ia uita-te cum saliveaza acum la madame Jolie… Da, bine, stiu… arata trasnet… Ce picior ii flutura golanului ala pe la nas! Un hectar de matase fina si lucioasa nu ca miristea mea… Ce sa fac daca nu suport durerea? Dau cu lama, bineinteles.Nu e chiar asa eficient ca epilatul tau, da-i bun… Pai cum adica sa-mi flutur si eu piciorul pe la nasul lui?! Da’ eu sunt femeie serioasa!… Si ce daca?! …. Ai dreptate tu, in felul tau. Poate c-ar trebui… Si poate c-am s-o si fac, ce-oi avea de pierdut! Intru-n dus intai, mai trag o lama pe picioare, sting lumina, ca-s timida de felul meu si asa poate ca oi putea sa-i fac concurenta lui Jolie … Hai, ureaza-mi succes! … Te pup! Pa. Vorbim dupa…
… A doua zi…
– Marci, ma primesti sa plang pe umarul tau?… Nu mi-a mers prea bine ieri, fata. Ce Jolie?! Femeia glaspapir, Sandpaper woman, reloaded. Da, iti povestesc imediat… Am inceput prin a face dus, parfumele, creme, chestii mirositoare… Apoi, am luat lama lui de ras, nu mai taia ea prea bine, dar mi-am slefuit picioarele, am pus un neglijeu din matasica si iata-ma gata de actiune ca-n Patru nunti si-o inmormantare. Si daca tot vazusem scheme de scheme la tv, m-am cocotat pe canapea si i-am facut piciorul stang fular la gat. Parea sa-i fi starnit interesul, cand deodata, sare ca ars. ” Ai innebunit, femeie? Ma ustura fata ca naiba de la after shave-ul ala minunat pe care mi l-ai dat cadou de ziua mea si acum vrei sa-mi iei pielea cu totul? Niciodata n-ai avut tu picioare de diva, dar acum ai intrecut masura. Ce te crezi in filme? Tine-ti picioarele acasa!…” si asta a fost tot!!! Doua episoade de Nustiuce, un film siropos si dormit pe canapea, departe de femeia glaspapir… Sunt disperata, fata! Vino c-o idee…!
– Bine, hai sa-ti spun ce-am aflat zilele trecute de la cosmeticiana mea. Stii ca exista posibilitatea epilarii definitive...
-Da, bravo, de parca-o sa-mi vand masina ca sa-mi netezesc picioarele!
– Vezi, daca nu ma lasi sa termin? Procedura a devenit extrem de accesibila. Au aparut aparate de epilat pentru acasa si nu sunt scumpe deloc. Mi-am facut si eu comanda, dar inca nu-l pot folosi pentru ca nu a trecut suficient de multa vreme de cand m-am epilat clasic. Daca vrei il incerc pe tine. E foarte sigur si simplu de utilizat. A fost creat special pentru utilizare la domiciliu…
– Nuuu, stii ca nu suport durerea!
– Dar nu doare, draga! El functioneaza cu lumina intens pulsata si practic distruge foliculul firului de par, nu trage, nu smulge, nu rupe nimic. Iaca-ta-l, mic, portabil, dar foarte puternic: 50000 impulsuri! Ia da incoace un picior, femeie glaspapir…
– Nuuuu… nu te cred… din moment ce nu l-ai incercat si tu…
– Las-o pe Angelica-n locul tau acasa, trage-ti o sutana pe tine si du-te cu Domnul, atunci!
– Bine, hai testeaza-l pe pielea mea… Ce nu face omul pentru o bucatica de-nghionteala cu scheme de Holywood! … Da’ chiar nu doare, stii? Ia da si pe …aici, te rog.
– Nebunatico, ce-ti veni in gand?! Da’ stiu ca v-ati cam uitat la filme voi doi…! image

Ai noroc ca mi-am luat ultima varianta ce poate epila si zonele ceva mai inchise la culoare, ca altfel …

Dupa doua saptamani…
– Nu te mai vede omul deloc, fata. Ce faci? Ti-a mers treaba? … Sigur ti-a mers! Dupa zambet…
– Ooooh, da. Uite, ti-am adus un cadou pentru ajutor…
– Ai innebunit? Ce sa fac eu cu inca un televizor? …

Articol scris pentru Superblog, proba 22

Posted in Fără categorie | Lasă un comentariu

Cea mai

Era Anul Domnului 601, treizeci si trei de ani de la venirea la putere a imparatului Alb in Tara celor o mie si una de branzeturi… O tara frumoasa si bogata, cu cei mai priceputi oameni in cresterea animalelor si inchegarea laptelui…
Trasura cu insemne princiare mergea hurduc-hurduc pe drumurile desfundate de mai bine de trei cicluri lunare, purtand cuvantul imparatului din sat in sat, din targ in targ, de-a lungul si de-a latul tarii… Cand se apropiau de cate un palc de case, tobosarul incepea sa-si bata toba, iar crainicul striga cat il mai tineau bojocii :
– Atentie, oameni buni!… Atentie, preacinstiti targoveti! … Inaltimea sa, Maritul Imparat organizeaza concurs pentru selectarea branzarului curtii. Toti fabricantii de branzeturi, mici si mari, sunt invitati sa participe. Juriului, compus din maritul imparat si preafrumoasele sale fiice, va evalua fiecare bucata de branza in parte. Castigatorul va fi denumit Branzarul Curtii si va avea parte de mare cinste si onoruri cat va trai in lumea aceasta. Atentie, oameni buni!….
Tara era denumita „a celor o mie de branzeturi”, dar branzarii erau multi, mult mai multi, astfel incat in ziua marelui concurs se adunase o mare de oameni la portile palatului. Imparatul, mustacea de satisfactie privind aglomeratia de sub ferestrele sale, ca doar nu degeaba era recunoscut drept cel mai mare mancator de branza din regat… si de departe si cel mai priceput, fiind in stare sa recunoasca nu mai putin de 2900 de tipuri de branza doar dupa miros. Fiicele lui ii semanau intr-u totul, astfel incat juriul concursului era unul chiar redutabil. Pentru inaltimile lor a fost pregatita o masa mare plina cu pahare de apa si pere… Fiecare concurent venea, isi prezenta produsul si-l oferea spre degustare… Pana seara s-au perindat mai multe sute de concurenti, nici unul dintre ei neridicandu-se la asteptarile juriului, spre marea dezamagire a imparatului. Vazand ca branzarii incep sa se imputineze si incercand sa ridice miza concursului, el a promis ca cel mai bun concurent va primi, pe langa onorurile cuvenite, mana fiicei lui mai mari impreuna cu jumatate din imparatie. O perioada au mai venit concurenti, apoi, din ce in ce mai putini. Cand aproape sa se intunece complet, se apropie de masa juriului un car tras de un bivol masiv. Din el coboara un tanar sprinten, cu cel mai mic calup de branza vazut vreodata. Imparatul zambeste:
– Asta-i tot?
– Da, imparate… Esentele bune vin in ambalaje mici, spune el arogant.
Imparatul gusta curios, o data, de doua ori… O plimba prin gura… O miroase… Nu-i vine sa creada. Pare a fi… branza perfecta… combinatia ideala de gust, textura, miros, culoare… Se topeste usor la temperatura fara a-si pierde forma, poate fi feliata impecabil, aroma de nuci si condimente fara nici cel mai mic adaos… Ce mai? Tot ceea ce isi dorise el in materie de branzeturi! … Fata cea mica, pierduta in ochii tanarului, gusta si ea zicand chiar inainte ca bucatica de savoare sa-i ajunga pe limba, ca-i chiar cea mai buna….
image

… Batranul isi trage sufletul…
– Hai, flacau, sa mancam ca mi-am pierdut suflul.
– Bunicule, dar termina povestea… L-au ales Branzar Sef? S-a insurat cu printesa?
– Da, baiete…
– Si ce branza a fost aia?
– Nu stiu. Nimeni nu stie… Inca nu am aflat-o cu certitudine, cel putin. Dar ceea ce stiu cu siguranta este ca ” cea mai buna branza din lume” trebuie sa fie aici, in tarisoara noastra, a celor o mie si una de branzeturi… Totul este sa avem bunavointa sa o cautam, mai adauga mosul invelindu-si bucata de mamaliga din farfurie intr-un strat generos de branza…
– Dar, bunicule, stii tu ca mai exista si azi concurs din ala ca la imparat? I se spune: Campionatul mondial al branzeturilor. El se desfasoara inca din 1957. Branzeturile sunt impartite pe clase, cum ar fi de pilda Cheddar proaspat, semi maturat, maturat, Colby, Monterey Jack, Mozzarella, Provolone… Sunt vreo 90 de categorii, mai tari, mai moi, din lapte pasteurizat sau nu, tartinabile sau cu arome, afumate, piperate, desert, integrale sau degresate…, spune copilul mandru nevoie-mare, aproape pierzandu-si suflul in graba de a spune cat mai mult.
– Dar de unde stii tu, mai tancule?
– Ca un fan branza mai verde ce ma aflu, trebuie sa ma informez, nu?
– Asa-i, dragu’ meu fan, asa-i… Pana te mai informezi tu pe gugalul ala al tau, ia lasa telefonul si mai pune-ti niste branza de capra peste mamaliga aia stinghera din farfurie… Nu-i asa ca asta ar putea fi a mai buna branza din lume, flacau?

Articol scris pentru SuperBlog, proba 21.

Posted in Fără categorie | 4 comentarii

In ritm de samba

image

Venise pentru prima data la Rio si cumva intamplator, era momentul carnavalului… Ea era o femeie de afaceri, de o eleganta rigida, imbracata tot timpul intr-un costum office si o camasuta pala cu un guler mic, rotund. Circumstantele au lasat-o in Rio cu anormal de mult timp liber pentru ea, cel putin … si la doi pasi ode sambadrom. Atmosfera grea de sexualitate din oras starnea in ea impulsuri diferite de tot ce traise pana atunci si extrem de greu de controlat. Aproape fara sa realizeze, se trezi intrand pe poarta primei scoli de samba care ii iesi in cale. Inca ezita in usa in momentul in care unul dintre dansatori ridica privirea spre ea. Sprancenele lui se innodara deasupra ochilor negri arzatori urmarind cu interes evident curba trasata de fusta ei dreapta si stramta, cat se poate de office. Veni la ea, o prinse de mana si o conduse spre ringul de dans. Fara sa fie in stare sa se opuna, ea se trezi antrenata intr-un ritm ametitor ce-i alunga tot sangele in maini si picioare. Parfumul lui ii intra in suflet, arzandu-i pielea si facand-o sa-si doreasca din ce in ce mai mult. Ingrozita de sentimentele ei, isi smulse mana dintr-a lui si se repezi spre usa. El zambi si ii spuse intr-o engleza impecabila. ” Ne vedem la parada, printesa a gheturilor… ” Clatinandu-se, ea se indrepta spre hotel. Ajunsa acolo isi potoli arsita intr-o cada parfumata si cu un pahar din sampania cu care fusese intampinata la sosire. Alcoolul, sau poate ca urma parfumului necunoscut fusese cea care o facuse sa ia acea hotarare indrazneata: se va duce la parada, dar nu oricum… Suna la receptie si cei de acolo, obisnuiti probabil, cu astfel de cereri, ii trimisera in mai putin de 30 de minute o tinuta completa de samba. Se imbraca si regasi parca ceva din parfumul care-i trezise simturile la scoala de samba. Isi puse masca si iesi in strada. Parada era la doi pasi de hotel. Valul de oameni o smuse de pe trotuar… Doua maini usoare o prinsera de mijloc si o masca albastra invaluita in parfumul atat de cunoscut o facura sa-si tina un moment respiratia. Apoi… nu mai urma decat un vartej ametitor de trupuri, voaluri, unduiri, zambete ascunse sub masti… Dans si pasiune fara limite, fara inceput si fara sfarsit!
A doua zi dimineata, cearceafurile inca pastrau parfumul serii precedente si caldura trupurilor ascunse sub masti…
…. Pe veci, al tau, Parfumul Deeply yours…

Articol scris pentru SuperBlog, proba 20.

Posted in Fără categorie | Lasă un comentariu

la terapeut…

farmec_superblog_probaSe intinde pe sofaua Chesterfield potrivindu-si elegant fusta. Nu mai fusese la psiholog, dar vazuse atat de multe filme…
– Ma bucur ca v-ati facut comoda, spune barbatul cu un zambet. Care ar fi problema…?
– Pai, domnule doctor… spuse ea cumpanindu- si bine vorbele cu intentia de a-l impresiona pe tanarul bine facut aflat de cealalta parte a biroului.
– Nu sunt doctor… precizeaza el
– Da, da, stiu… nu sunteti doctor. E doar un mod de adresare, continua ea repezit. Problema mea e somnul sau mai bine zis, visul… De cateva saptamani, seara de seara, am acelasi vis oribil. Sa vi-l povestesc? … N-ar trebui sa luati notite?
– Nu e nevoie. Am o memorie destul de buna, zambi el.
– … Asadar… e dimineata. Eu ma trezesc, ma dau jos din pat si intru in baie sa fac un dus… Dupa dus, intentionez sa ma aranjez dar toate oglinzile din casa sunt aburite de la baia mea fara usa. Incerc sa le sterg si indiferent cat frec nu reusesc sa ma vad in ele. La un moment dat imi dau seama ca sunt in intarziere, astfel incat renunt la machaj. Dau de cateva ori cu peria prin par si ies din casa. Merg pe traseul meu obisnuit si atunci cand trec prin fata vitrinei de la Intercons, imi dau seama cu oroare ca am imbatranit groaznic. Fata imi este ridata toata, la fel si mainile si decolteul… Parca as avea saizeci de ani! Ma uit stupefiata la mainile mele aspre, cu unghii roase, cu pielea patata… Mi se pune un nod in gat si ma trezesc brusc, cu pijamaua uda de transpiratie… Toata treaba asta se repeta noapte de noapte. E innebunitor, pur si simplu! Nu imi mai vine sa pun capul jos, continua tanara femeie. Ce sa fac, doctore? … Pardon, nu sunteti doctor…
– Nu, nu sunt doctor… Si nici psiholog, macar! Sunt kinetoterapeut…
– Adica tot un fel de terapeut, nu? …  Vreti sa spuneti ca nu ma puteti ajuta? mai insista ea cu un fel de nelamurire, mai-mai sa-i dea lacrimile de ciuda.
– Cred ca as putea doar sa va dau cateva sugestii. Ce ritual de ingrijire folositi? Adica, creme, demachiant, masti… preciza el.
– Aaa, eu merg pe lucruri naturale: apa multa, abur din cand in cand, mai o masca cu ou… cam atat, nimic complicat.
– Pai, domnisoara, eu zic ca pielea dvs. vrea sa va dea un semnal ca nu prea e suficient. Ca terapeut, eu am invatat sa nu neglijez niciodata semnele organismului, indiferent pe ce cale vin ele. Noi oamenii secolului acesta achizitionam informatii pe foarte multe cai. Probabil subconstientul a inteles inaintea constientului, faptul ca pielea, pentru a se mentine in forma un timp cat mai indelungat are nevoie de sprijin. Si sa va explic in cateva cuvinte, de ce… Sa incep cu ceea ce stie toata lumea: in primul rand, aveti un ten de culoare deschisa, astfel el este mai afectat de radiatiile ultraviolete decat unul mai brun, pe de alta parte, zambetul dumneavoastra atat de placut are si el o oarecare contributie la ridarea fetei…

– Continuati, va rog.

– Chimic vorbind, acidul hialuronic continut in mod natural in piele, scade in timp, afectandu-i structura in doua moduri, prin reducerea productiei de colagen si prin scaderea capacitatii epidermei de a retine apa. Umiditatea, odata pierduta din structura pielii, scade capacitatea ei de protectie, dar si eficienta regenerarii celulelor. Colagenul este o proteina proprie pielii care ii asigura elasticitatea. Prin urmare, scaderea productiei de colagen este echivalenta cu aparitia ridurilor. Vedeti? Pielea dumneavoastra lipsita de protectie in fata agresiunilor interne si externe, va solicita ajutorul. Puneti mana si va stabiliti un ritual de ingrijire corect, adaptat varstei si stilului de viata si problema visurilor misterioase s-ar putea rezolva fara sedinte la terapeut sau la ghicitoare… mai adauga el zambind.

-Si ce ma sfatuiti? Farmec_Derma

– Uitati-va in gradina noastra, adica la produsele noastre romanesti traditionale. Gama Gerovital H3 Derma+ este o linie performanta de produse dermocosmetice cu cel mai bun raport pret-calitate existent pe piata. Un produs absolut necesar oricarei doamne si domnisoare este cel destinat zonei atat de sensibile a ochilor, anume, Crema antirid contur ochi. Aceasta contine un complex hidratant  Aquaxyl, cu rol in mentinerea rezervelor de apa la nivelul pielii. Asigura, prin urmare refacerea elasticitatii pielii, reducerea ridurilor si a cearcanelor. Mai este nevoie de o Crema Masca Calmanta si Regeneranta  cu un continut ridicat de substante nutritive si emoliente, care refac de asemenea, filmul hidro lipidic protector al pielii. Un plus este faptul ca nu contine parabeni, adica o gama de substanta chimice utilizate drept conservanti  in numeroase produse cosmetice sau farmaceutice si care se pare ca au o legatura cu aparitia unor forme de cancer, printre care si cel de san. Aaa, era sa uit! In ritualul zilnic absolut necesar este si demachiantul. Farmec ofera un produs foarte bun, anume: Fluidul de curatare si demachere fata si ochi. Acesta are si el in componenta  substanțelor emoliente blande si  ingrediente cu actiune calmantă destinate tenului sensibil.

– Dar spuneti-mi, domnule doctor… aaa, am uitat, nu sunteti doctor. Spuneti-mi cum de sunteti asa priceput intr-ale cosmeticelor?

-Domnisoara, am o sotie si doua fete…! Trebuie sa fiu priceput daca vreau sa supravietuiesc in lumea femeilor! glumi el.

-Dar cati ani aveti domnule d…, aaa, nu sunteti doctor… ?

– Nu cati imi dati, domnisoara… Si eu am propriul meu ritual de ingrijire… Si as vrea sa intelegeti un lucru, daca pielea dvs este fericita si dvs. sunteti fericita …

Articol scris pentru SuperBlog, proba 19.

Posted in Fără categorie | Lasă un comentariu