Scoici si perle

Era obosita. Pictase continuu, tusa dupa tusa, nervos, aproape fara sa respire. Acum se simtea ca iepurasul din reclama, cel cu ‘baterie obisnuita’, era complet epuizata… Trecea aproape inconstient printre degetele patate de vopsea, sferele mici si colorate de sidef, de parca ar fi fost siraguri de matanii…  Mangaia suprafata neteda, aproape perfecta si simtea cum toata agitatia ei se scurge in picaturile din palma si ca prin minune, este convertita in calm si liniste. Nu era inca in stare sa-si priveasca lucrarea, asa ca o acoperi cu o panza alba. Se uita in jurul ei si o trecu un fior: parca era inconjurata de fantome. Toate picturile ei erau ascunse de cearceafuri imense, albe, care ii dadeau senzatia de neant. Parca dorind sa se convinga pe ea insasi ca e vie si nu a visat in ultimele doua luni, smulse panzele care-i acopereau picturile. Camera s-a transformat brusc. Scoici de toate formele, toate marimile, cu sau fara perle inauntru, sfere mai mici sau mai mari de toate culorile, albe, roz, galbene, negre… inlocuira golul de pana atunci. Parca si aerul din casa devenise mai dens si usor albastrui ca un fund de ocean. Nasterea unei perle paruse un subiect atat de greu de surprins… boala scoicii mama transformata in picaturi de roua! Si iata, toata povestea e acolo, prinsa in tablourile ei…

-Doamne…chiar a fost ultimul! Credeam ca nu voi reusi sa le termin! …

Lasa perlele din mana in scoica imensa de pe masa si le admira din nou. Pareau de acolo, acum, atat de fragile si totusi protejate in casuta lor sidefata, in care lumina se juca scotand la suprafata parca mai multe nuante decat ar putea-o face vreodata mana omului. Muzele ei, netede, rotunde, perfecte!  Punctul de plecare al colectiei ei de tablouri! Trebuie sa-si aminteasca sa vorbeasca cu Mihai, poate le gaseste un loc central la vernisaj. Arata perfect si atat de in acord cu lucrarile ei! Nu degeaba expozitia se cheama ‘Mama vitrega a marii’. Ca multi alti pictori si ea are obiceiul de a studia foarte bine inainte de a accepta o provocare. A citit si a aflat ca scoicile nu sunt chiar mame bune pentru micutele margaritare, producerea de perle fiind de fapt, o reactie de aparare la agresiuni. O curiozitate a naturii, care a fascinat-o inca de cand era copil. Micuta scoica inveleste agresorul in strat dupa strat de sidef din dorinta de a-l face inofensiv pentru tesuturile ei moi si delicate, dand nastere incet, incet, mult ravnitelelor bijuterii atat de cautate de femeile din intreaga lume. Perlele au stat dintotdeauna sub lumina reflectoarelor, in timp ce, molustele producatoare sunt privite asemeni vacutelor de muls, sau chiar mai rau, scoicile respective nefiind nici macar comestibile. Si ele chiar merita apreciere pentru efortul lor, intins pe durata unor ani intregi, de a oferi bucuria perfectiunii!…

A fost mult de munca, dar e multumita ca a reusit sa faca tot ce si-a propus. Si mai este multumita de senzatia pe care i-o dau ei personal, tablourile. Poate o fi vreo dovada de superficialitate, dar chiar ii plac. E adevarat ca, daca ar mai avea timp, ar reface vreo doua piese, dar nu are. Masina trebuie sa apara din clipa in clipa sa le ia si sa le duca in galerie. Trebuie sa se apuce de impachetat.

Nu a durat foarte mult si masina a venit sa incarce lucrarile. Ea a ramas cu casa goala si se simtea ciudat, asemeni unei pisici careia i-au fost luati toti puii si nu isi mai gaseste locul. Ar vrea sa se duca la galerie, dar l-a asigurat pe Mihai ca nu o va face. E primul ei vernisaj si el i-a promis ca il va face memorabil. Oricum mai dureaza pana scapa de vopseaua de pe maini si de pe fata, apoi trebuie sa mearga la vecina sa-si ia rochia de la stramtat. Are ce face in urmatoarele doua, trei ore!

Timpul a zburat si acum, proaspata si aranjata, dar cu inima pulsandu-i dureros in tample, se urca in masina si se indreapta spre galerie. Parca ar merge inapoi! Are niste emotii cat casa si tremura ca o frunza. Conduce prost si claxoanele curg aproape tot drumul.

– De ce n-oi fi luat un taxi?…  Clar… vernisajele nu sunt pentru mine. Cred ca am sanse mari sa fac un vreun infarct. Unde o fi, oare,  pilula aia roz?…

Ajunge la galerie si parcheaza undeva in spate, cu speranta ca va avea cateva minute la dispozitie sa-si potoleasca respiratia inainte de a intra. Mihai insa e afara si deja se uita dupa ea. O ajuta sa coboare din masina si o imbratiseaza incercand sa-i mai calmeze tremuratul.

– Bine ai venit, iubit-o! Hai sa intram sa bei un ceai cu scortisoara… Mai avem putin timp pana la sosirea invitatilor, asa ca-l poti savura in liniste.

Ea intra direct in camera amenajata pentru servire si se aseaza pe un scaun. Ceasca de ceai o astepta pe o masuta. Il ia si-l inghite incet, savurand aroma si relaxandu-si muschii incordati.

– Gata! Acum putem merge sa-mi arati cum ai asezat… spuse ea, facandu-si curaj.

El apasa un intrerupator si lumina scalda incaperea. Ea avu senzatia ca i se taie picioarele. Sala parea un fund de ocean plin de scoici si vietati ciudate. Surpriza cea mai mare, insa, era un spatiu amenajat in centrul imensei incaperi, unde stateau, ascunse in cateva scoici imense, o multitudine de bijuterii cu perle:  siraguri, bratari, brose… albe, roz, aurii, negre… ceva cu totul deosebit.

Cadourisiperle.ro

– E minunat ce-ai facut tu aici! Cu adevarat extraordinar! Dar de unde vin bijuteriile?

– Mi-am facut niste prieteni noi, in timp ce cautam un lucru… Mihai scoate din buzunar o cutie mica, aurie… Sper sa nu-mi fi ales prost momentul, dar… Imi doresc mult de tot sa te intreb ceva… Pot sa te rog sa ma lasi sa te iubesc mai de de aproape? Macar atat, te rog!  spuse el deschizand cutia si scotand la iveala cea mai frumoasa perla aurie pe care o vazuse ea vreodata, prinsa intr-un inel de o eleganta deosebita. Inelul este un simbol al dragostei mele, al colectiei tale si, doar daca tu vrei, un inel de logodna…

L-a privit spunand totul repede, cu sufletul in gura,  dandu-si seama ca e cel putin la fel de emotionat cum era ea cand intrase in sala.

– Il primesc cu mare placere, dar, deocamdata nu il voi considera inel de logodna. Imi doresc sa treaca vernisajul pentru a putea sa dau un sens corect emotiilor mele. Oricum, am mare nevoie de dragostea ta, asa ca, te rog iubeste-ma cat de aproape vrei tu! Si acum sa dam mana si sa ne jucam rolurile in spectacolul din seara asta.

Anunțuri

Un gând despre “Scoici si perle

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s