Ceva vechi, ceva nou, ceva albastru…

Scart… scaaart… fiecare pas rasuna distinct si diferit intre peretii coscoviti. Casa parca a prins viata, usile, ferestrele, parchetul scartaie, mobila pocneste… In camere miroase usor a lavanda si a statut. Probabil ar trebui sa deschid geamul dar nu vreau. Am senzatia ca in momentul cand il voi deschide, prezentul va navali inauntru alungand orice urma sau mai bine zis, urma a orice o fi fost vreodata in casa aceasta. Pasesc cu grija de parca as umbla pe cioburi de sticla, deschizand usi, tragand sertare, trasand dare serpuitoare, cu degetul prin stratul gros de praf pe rafturi, bibelouri ciobite, oglinzi patate … Amintirile stau la panda in fiecare ungher, itindu-se de sub straturi-straturi de uitare, vii si nevatamate, flamande si insetate,  dornice de companie dupa anii de singuratate. Zaresc niste pete deschise la culoare, jos, intr-un colt al camerei… poze… Le privesc nostalgica, figuri rigide, zambete sterse, eleganta a vremurilor trecute… Totul imi pare familiar! Parca am crescut aici, parca a ramas un capat din viata mea prins in usile casei acesteia ce sta sa cada. Amintirile astea imi soptesc la ureche vorbe demult stiute, imi picura in nari arome ciudat de cunoscute, le pastrez in mine de cand… dar chiar nu conteaza de cand! In fond, asa sunt eu, vampir de secol douazeci, hranindu-se cu amintirile tuturor, absorbindu-le prin toti porii si recompunandu-le in pagini de tehnologie aberant de avansata, personaj demn de al nu-stiu-catelea episod din Amurg!
De ce sunt aici? Simplu! Mi-am dori-o de cand eram copil si asta ar fi fost ultima sansa, casa urmand a fi daramata. Prin urmare, am furat cheia si iata-ma…  M-am scufundat in trecut ca intr-o baie calduta, slab aromata, intr-o dupa amiaza rece de toamna tarzie. Am chemat amintirile locului, nu fara o strangere de inima si ele, saracele, au navalit toate, vorbind in acelasi timp, razand si cantand, umpland totul de trecut. M-am asezat la masa alaturi de ele, facandu-i semn slujnicei cu sortulet alb imaculat sa-mi aduca platoul cu farfurioare delicate cu dulceata de trandafiri si paharele bogat ornamentate de apa… Am sorbit delicat apa, racorindu-mi suflul si m-am ridicat, rezemandu-ma de pian in asteptarea primelor acorduri din Zaraza…
Un an mai tarziu ma aflu in fata cladirii  noi si luminoase care a luat locul „casei amintirilor”… Galben mustar stropit din loc in loc cu un maro-pamant placut, invaluit de un verde tomnatic, decor studiat, usor insolent… Linii drepte, simple. Locul nu mai este acelasi.  Nu se poate spune nici ca e mai frumos nici ca e mai urat, pur si simplu e altceva! Intr-un fel pare mai fluid, mai usor, asemeni unui Atlas care si-a lepadat povara cu senzatia ca a intinerit cel putin c-un secol. Miroase slab a trandafir, a proaspat si curat, a inceput.
Doar palmele mele mai pastreaza mirosul de verbina ce a fost
Si teiul iar isi scutura frunzele…

Oxygene Perfume

Parfumul? Cred ca Oxygene de Lanvin s-ar potrivi ideii de inceput, de proaspat … Design simplu, transparent, note de bergamota, gardenia, iris, dar si promisiuni de mosc sau lemn de santal… Inceput, purtand in el semintele trecutului … vechi oglindit  intr-un colt de fereastra noua…

Articol nou venit in  Clubul Condeielor Parfumate, gazduit de Mirela pe o tema aleasa de Sonia.

Anunțuri

2 gânduri despre “Ceva vechi, ceva nou, ceva albastru…

  1. Vechi și nou într-o nostalgică împletire…
    Eram deja la liceu când un amic, fost coleg de școală primară, m-a invitat la o plimbare în orașul copilăriei mele (care n-a fost Clujul meu natal). Am revăzut castelul. Nu, nu mai era același, avea altă destinație, lacul era secat, nuferii nu mai erau, dispăruseră zânele, crescusem! Am urcat trei nivele de trepte din piatră, cu parfum de epocă și de trandafiri urcători, într-o viteză cosmică…Așteptam momentul porții cu grilaj. Știam că, odată urnită, va cânta…..ii..y…ua…ianggg! Și copilăria mea va reveni, într-o clipă, ca o vrajă! Închid ochii. Împing poarta, privindu-i grilajul negru, frumos, greu și maiestuos… u..ii..y…ua…ianggg! Câteva note muzicale și imaginea celor mai frumoase zile, cu mănunchiuri de viorele aduse din crâng, sau cu primul boboc de rosa centifollia, prins în părul mătăsos de copil. Dar azi castelul este transformat în hotel și poarta are închizătoare nouă.
    Mi se pare mie, sau ceva asemănător ai vrut să transmiți aici? E foarte frumos, ai scris o poveste parfumată minunat….Și parfumul prezentat e excelent, sugerează noul, forța și tinerețea! 🙂

    1. Da, chiar asa.. Eu am credinta ca in orice nou exista un sambure de vechi, mai mic sau mai mare, sambure care poate fi sau nu ignorat. Sunt persoane care aleg sa nu-l observe si asa se simt ele in siguranta, dar mie mi-e drag trecutul… uneori am senzatia ca ma reprezinta mai bine decat prezentul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s