Suc de suflet…

– Hai, te-ai cocotat, ma, Ghita de oras? intreaba unul din baietanii care stateau jos, la tulpina copacului. Isi dau coate si zambesc batjocoritor:
– Stiam noi ca e un papa lapte… Hai scoboara-te si lasa-l pe Ionica. Iel e meseriasu’ la cocotat si in doi timpi si trei miscari o curatat tat pomu’ de piersici!
Ionica se catara si cat ai clipi curata intr-adevar pomul de fructe, dar si de jumatate din crengile mai usor de rupt… Ramane doar o biata piersica, undeva destul de departe de tulpina principala, intr-o zona cu ramuri cam subtiri.
Baietii ramasi jos pun pariuri cu cel poreclit Ghita de oras:
– Garantat o ia si p-aia! N-o ratat nici una, evar-evar! spune cel mai mic din ei cu o evidenta invidie in glas. Pui pariu pe zece nuci! spune el intinzand mana catre orasean.
– Pariu sa fie! raspunde oraseanul strangandu-i mana.
Ionica se misca abil spre ramurica prevazuta cu piersica-subiect-de-pariu. Cum inainta el asa, expert, aude un parait suspect si incearca sa se intoarca pe creanga zdravana de pe care plecase. Nu mai apuca… Cade si totul se intuneca in fata ochilor sai. La un moment dat isi revine si i se pare ca nu-l doare nimic. Se gandeste usurat ca a scapat chiar ieftin. Cu toate acestea, se simte putin ciudat, ca si cum ar face baie intr-o cada plina cu apa calduta si excesiv de parfumata. Deschide ochii brusc… Ii inchide la loc, incercand sa inteleaga ce vede. Parea ca se vede pe el insusi intins jos, nemiscat, cu creasta rezemata de o piatra destul de maricica. Daca ar putea s-ar freca la ochi, dar isi da seama ca in afara de rotitele gandului sau, nu mai poate misca nimic. Tovarasii sai de nebunii se vad undeva in departare si dupa cat de repede se micsoareaza, par sa fi plecat in goana… Neputand sa-si creada ochilor, ii inchide si incearca sa nu se mai gandeasca la nimic, multumindu-se deocamdata ca nu-l doare nimic. Cum statea el asa inconjurat de mirosul linistitor de piersica, aude o voce joasa ce parea a veni de peste tot:
– Buna, copilas-piersicuta, te simti bine?
– Cu mine vorbesti?
– Mai vezi vreun alt copilas-piersicuta pe aici? intreaba vocea pe un ton glumet. Sigur ca vorbesc cu tine, redevine ea serioasa. Eu sunt piersicul batran pe care l-ai jumulit tu adineauri… Ai patit-o, nu gluma! Ce sa-i faci?! Ai avut ghinion! Putea insa sa fie si mai rau…
– Nu crez…
– Mai ai o sansa. Una mai mititica, dar exista!
– ?
– Trebuie sa faci in asa fel incat sa fii mancat de baiatului ce zace acolo jos si cu puterea elementelor vindecatoare care exista in tine acum, el isi va reveni si tu vei ajunge iar ce-ai fost… sau poate mai bine…
– Las-o moarta… Tu cat de prost crezi ca sunt?! Asta-i doar un vis, ciudat ce-i drept, da’ vis!
– Bine, bine, asa sa fie…
De jos se aud niste voci ingrijorate:
– Mai bine nu-l miscam si chemam salvarea.
– A chemat-o Vasile. Deja parca se aude… Uite-o! Fa semn sa vada ca suntem aici.
Ionica priveste din ce in ce mai ingrozit scena ce se deruleaza langa pom. Se vede pe el acolo, intins pe pamant, nemiscat si doi doctori venind in graba… Daca-i vis e mult prea lung si cam de groaza! Ce n-ar da sa se poata ciupi!… Inainte sa se inrautateasca lucrurile …
– L-am stabilizat oarecum, spune unul din doctori dupa manevre ce pareau fara sfarsit.  Am chemat elicopterul sa ajungem la spital mai repede.
Un zgomot puternic se aude de undeva deasupra tuturor. Pala de vant e atat de puternica incat da jos piersica ramasa, impreuna cu un morman de frunze. Campul vizual al lui Ionica se schimba radical. Acum el zace printre cizme de cauciuc si pantofi si nu vede mai nimic. Hotarat lucru, s-a inrautatit situatia!  Deodata o mana cu miros cunoscut ridica piersica si o pune intr-un buzunar unde, ciudat lucru, dar se simte chiar in siguranta.
– Of, copil zapacit, iti lipseau tie fructele!? aude copilul-piersica vocea mamei. Uite ti-am luat piersica asta pentru care ti-ai pus viata in pericol. O s-o gasesti acasa, cand vei fi mai bine, mai spune mama suspinand, incetisor, asa ca pentru ea.

Acasa la Ionica, copilul-piersica sta uitat pe o farfurioara si asteapta sosirea bolnavului, lucru care trebuie sa se petreaca dintr-un moment in altul. Cu spaima permanenta ca va fi mancat de altcineva decat de bolnav, Ionica-piersica urmareste cu mare atentie tot ce se petrece in casa. Din spusele mamei a inteles ca starea pacientului este stabila, dar nu foarte buna. Deschide ochii si poate inghiti lichide, in rest nu misca nimic. Medicii nu au reusit sa-si dea seama exact de ce, si nu mai stiu ce sa faca, dar mama, ca orice mama, are incredere ca o sa-l puna ea pe picioare. A vorbit cu niste specialisti in nu-stiu-ce si astia au sfatuit-o sa ii dea o perioada doar suc de fructe si legume. Acestea vor hrani organismul slabit al bolnavului, furnizandu-i tot ce are nevoie atat pentru functionare, cat si pentru atat de necesara reparare. O vecina i-a adus un storcator de fructe nou-nout dupa ce a vazut-o ca se chinuie sa rada fructele si apoi sa le stoarca printr-o panza. Mama a incercat storcatorul electric dar nu a fost foarte multumita. Sucul pe care il facea ea manual era mult mai gustos, pastrand parca tot ce avea fructul sau leguma mai bun si in plus, nici nu se strica prea repede. (E drept insa, dura mult, foarte mult… Si odata terminata o portie de suc, trebuia sa se apuce de urmatoarea!) Cel facut cu storcatorul vecinei era mai decolorat, mult mai fad si intr-o ora, doua isi schimba si gustul si culoarea. Copilul-piersica a asistat la convorbiri interminabile pe aceasta tema, discutii finalizate prin cumpararea unui storcator „minune” care sa satisfaca pretentiile mamei: suc gustos, viu colorat, cu spuma putina (ii spusese ei cineva ca nu e bine ca sucul sa iasa prea spumos, pentru ca asta inseamna ca are mult aer in el si oxigenul il face sa se strice repede, degradand in acelasi timp si foarte multe substante active, astfel ca ajungi sa bei suc aproape ca cel din magazin), suc in cantitate cat mai mare (pentru a nu arunca prea mult din ce a pus bun natura in fructe si legume) si sa poata fi stoarse si frunze verzi (lucru care nu il putea face sub nici o forma cu aparatul vecinei). https://i0.wp.com/img801.imageshack.us/img801/8338/8hcz.jpgTata a gasit minunea cautata, pe calculator, intr-un magazin online: storcatorul Hurom Slow Juicer, produs al unei firme consacrate in domeniu, dotat cu un sistem patentat de stoarcere prin presare, la rece. A costat destul de mult, dar specialistii cu care au discutat mama si tata le-au spus ca merita fiecare leut in parte.  A sosit minunatia de aparat, regele storcatoarelor de fructe si mama a preparat primul suc cu ajutorul lui… Identic…  identic cu cel pe care il facea ea razand fructele si storcandu-le prin panza! Cu deosebirea ca era incomparabil mai simplu… si mai repede… si mai productiv! Atat de incantata era mama de mimunea ce-i poposise in batatura ca a plecat val-vartej la biserica sa aprinda o lumanare de multumire pentru cei care ii dadusera ideea… Acum era convinsa ca mai era doar o chestiune de timp pana cand baiatul ei isi va reveni. Prima sarja de suc pentru bolnav este gata! Copilul-piersica isi da seama ca a fost uitat complet. Incearca sa se rostogoleasca, sa se zgaltaie, sa se agite, dar nu reuseste sa se miste nici macar un centimetru. Atunci isi spune sa incerce ca-n filme, gandindu-se intens, ca Luke din Razboiul Stelelor. Si se gandeste… intens… Si chiar pare sa functioneze! Mama se apropie de farfuria pe care statea piersica si exclama:
– Doamne, cum am uitat de piersica asta! Oare s-o fi stricat de cand sta aici? spune ea rotind piersica pe toate fetele. Nu, chiar e buna! La suc cu ea! mai adauga mama si o taie in bucatele adaugand-o in storcator.
Ionica simte cum se invarte usor, asa, ca intr-un dans lent, transportat fiind de un mecanism ce aducea putin cu toboganele cu apa de la mare. Si tot ca la mare, ajunge intr-un final, intr-o jerba de stropi mici,  in paharul cu suc. De aici pana la destinatia indelung asteptata nu este decat un pas, mai bine zis, o mana, mana buna si blanda a mamei. Urmeaza … intuneric… apoi, lumina, lumina violenta… storcator_Hurom4Si o multitudine de senzatii noi. Niciodata nu a fost mai constient de miscarile corpului lui, pana astazi, cand l-a regasit… A miscat incet cate un deget, percepand contractia fiecarei fibre musculare in parte… A miscat apoi usor capul, spre incantarea deplina a mamei, cautand chipurile mult iubite si zarind in acelasi timp, pe masa de langa pat, silueta zvelta a aparatului care a facut posibila minunea, storcatorul care a scurs „sufletul” din piersica-buclucasa si l-a redat trupului…
….
Usor, usor s-a facut bine, iar storcatorul i-a ramas „prieten de pahar” in fiecare dimineata,  zi de zi, an dupa an, picurandu-i din sufletul naturii in fiecare celula a trupului …

Articol participant la proba 2 a concursului Super Blog 2013

*prima poza – http://www.flickr.com/photos/skyseeker/20205455/
Anunțuri

Un gând despre “Suc de suflet…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s