Impamantare…

Impamantare… Aici, termenul capata cu totul alt sens, energie curgand anormal, aproape vizibil, dinspre pamant, prin scoarte de copac spre cer, spre oameni, spre animale… arc electric, secret al tineretii vesnice.
El isi trece cunoscator o mana peste coaja aspra a bradului cautand unda de energie ce-i vibreaza in brat, urcand usor spre cap, cafea aromata a padurii, trezindu-i simturile si limpezindu-i gandurile. Se uita la degetele inguste cu unghii roase, de un galben stralucitor, uitate tacut in palma sa. Coaja copacului luceste albastru in ochii ei mari. Iubita lui! Femeia care a inlocuit muntele in inima si trupul lui… Femeia lui…

Erau amandoi aici, aproape de Straja, in templul muntilor lui, locul lui de suflet, Palma lui Dumnezeu, loc ritualic, unde vii sa te-ncarci… unde vii sa te schimbi… unde vii sa revii… de unde pleci ridicat… de unde pleci mai curat … de unde pleci – sa revii… 

A cunoscut-o nu demult, la petrecerea unor prieteni comuni, intr-o pensiune din Straja. A remarcat-o imediat pentru ca, desi petrecerea abia incepuse, dintre toti invitatii, ea era singura ce parea a fi vesnic pe punct de plecare… A crezut ca imaginatia ii juca feste in ziua respectiva, pentru ca a avut permanent senzatia ca dintr-un moment in altul, ea se va ridica sa plece, desi fata nu schita nici un gest in acest sens.  Cunoscand-o ceva mai bine avea sa-si dea seama ca senzatia aceasta persista constant in prezenta ei, femeie-gazela, pregatita oricand sa fuga in fata unui potential pericol.
Atunci statea in picioare, langa geamul deschis, band suc de lamaie diluat cu apa si fumand tacuta tigara dupa tigara. Era subtire, putin cam prea subtire, cu un ciuf blond rebel care iti dadea fiori in varful degetelor si cu niste ochelari cu rama lata in spatele carora ochii mari, lunecosi, adaposteau umbre… L-a intrebat pe Victor cine este. El a dat din umeri:
– O colega de servici de-a Marei. Nu a venit cu nimeni, cel putin din cate stiu eu.  Asa ca, succes! Sper ca n-ai nevoie de dadaca… Du-te si te prezinta singur, ca un om mare! rade amicul lui.
A aflat ca o cheama Ana si ca e capricorn… Nici acum nu stie cu mult mai multe despre ea. E asemeni unui cadou impachetat in gluma, in multe, foarte multe straturi lunecoase de ambalaj. Te chinui si rupi un strat cu inima cat un purice de emotie si dai de altul, bine lipit, astfel incat ajungi sa te intrebi daca vei gasi cu adevarat ceva acolo, in afara de hartie colorata… Are taceri curioase, urmate de momente de pasiune ce ard totul in jur… apoi alte clipe de tacere, lungi, inexplicabile… Rece, cald, apoi iar rece, asta-i tempoul vietii alaturi de ea… Si totusi prezenta ei i-a devenit indispensabila… Sufletul lui se invartea dupa ea, murind putin, cate putin in tacerile ei si renascand in clipe de foc asemeni unui Phoenix legendar. Isi dorea sa o alinte si sa o protejeze de ea insasi, de tacerile ei care uneori,  i se parea ca-i fac ei rau. Alteori isi spune ca daca ar fi fost diferita, probabil ca nici nu s-ar fi uitat la ea. Era perfecta, asa, in imperfectiunea ei! Prietenii ii spuneau ca-i nebun… El stia treaba asta…  si in momentul in care „nebunia” lui a atins  apogeul s-a hotarat sa o lege cumva de el…  sa o ceara de sotie, dar nu oriunde… la munte, locul unde izvoraste cerul din pamant inghetat turnandu-i foc si para in inima, dar si-n calcaie. De mic copil el a avut un locas special in inima sa pentru munti. S-a nascut in inima Carpaţilor Meridionali, parintii fiind administratorii unei unitati de cazare din Straja.  Dupa accidentul care le-a curmat viata, a ramas doar cu brazii si muntii. I-au fost mama si tata, frate si sora, iubita, pana nu demult. Energia lui de acolo se tragea, din vacantele la Straja pe care le „consuma” cat putea de des. Spunea uneori in gluma, ca prin venele sale curge rasina de brad…  A rugat niste prieteni sa-i retina un loc la pensiunea lor din Straja, bineinteles, apoi a invitat-o pe ea. Ana n-a spus nimic, nici da, nici ba, dar la ora stabilita era gata de plecare. Mergea cu viteza si din cand in cand se uita in dreapta pentru a se asigura ca o mai are acolo, langa el. Ea tacea rozandu-si unghiile mici, lacuite in galben. N-a vrut sa stie unde merg, nu a intrebat nimic. El se gandea prosteste ce fel de haine si-o fi pus in doar cateva minute, in valijoara galbena, mica, asortata cu unghiile. Apoi mintea i-a fost furata de peisaj. Copacii erau scufundati intr-o mare alba, pufoasa, impecabil de neteda, care te indemna sa o rascolesti si sa-i mai stirbesti putin din perfectiune. La un moment dat a cedat impulsului, s-a oprit, a coborat si fara nici un cuvant a luat cativa bulgari si i-a aruncat spre ea, in masina. Ea s-a scuturat de zapada si a sarit in spatele lui rasturnandu-l in zapada, serioasa, de parca indeplinea o sarcina foarte importanta. Surprins, el s-a lasat mozolit si ciufulit, razand cu gura pana la urechi, ca un copil prostut la prima lui ninsoare. Au plecat mai departe lasand in urma o gaura neagra cascata in stratul de nea, semanand oarecum cu urma unui incident extraterestru…. Au ajuns in cele din urma la vila Alpin din Straja, scenariul logic al marii sale provocari.  S-au cazat, au aruncat bagajul in camera, apoi au plecat pe partie… Au inchiriat echipament de schi si cu obrajii inflacarati de nerabdare s-au lasat prada fortelor reunite ale cerului si pamantului. Alunecau … cadeau… zburau pe partia luminata ca-n basme, unul dupa altul ca doua naluci, umbre ale aceluiasi dor. Si tarziu, cand pofta de zbor li s-a mai domolit, au intrat in cabana, imbracati intr-un abur rece, proaspat. Caldura i-a chemat si i-a intampinat molcom la intoarcerea in camera. Mana in mana au plecat spre restaurant.

Au comandat intr-un gand, atat de pamantenele sarmalute, ascunzand in ele promisiunea unei seri fara sfarsit. Masa a fost lenta, aproape ritualica. Taceau amandoi si pentru prima data tacerea i se parea confortabila, asezata.  Aerul, mancarea buna alaturi de vinul potrivit, apoi apa calda le-au insuflat noi forte si ascunsi de priviri straine, cu miscari experte, el a mai inlaturat un strat de ambalaj de pe cadoul lui, incalzindu-se in flacara acceptarii si promitandu-i nou descoperitei zane a muntilor ca-i va ocroti cu drag si dor tacerile in inima lui arzand de dragul ei…
Iar muntelui?… Lui ii va ridica altar, jertfindu-i zile si nopti in amintirea momentelor cand era unicul locatar al inimii lui salbatice.

Weekend-ul perfect … munte, iubire, promisiune pentru o viata impreuna…

* a doua poza  – http://img-cdn.romania-tourist.info/paradisul-secret-din-muntii-sureanu-palma-lui-dumnezeu-luncani-ei98413–detailview
**a treia poza  – http://exploitedinterns.files.wordpress.com/2012/04/nicubunu_woman_silhouette_2.png

Articol scris pentru SuperBlog 2013

Anunțuri

2 gânduri despre “Impamantare…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s