Jocul de-a cuvintele

Unu’, doi,
Alege-un pisoi.
Trei, patru,
Hai la teatru;
Cinci, sase,
Ce miroase?
Sapte, opt,
Dovleacu-i copt.
Noua, zece,
Foamea iti trece!…
– Varte, mami, Varte fata!… Sus, sus!… Repede!
Si mama invarte fata cat poate de tare. Mai spun poezia o data, ridicand degetele rand pe rand, repetand asa, pe cat se putea, numerele… Fetita bate din palme, incantata, cerand poezia iar si iar… Apoi vine la rand alta poezie, urmata de o alta si cu fiecare in parte fetita mai adauga cuvinte in bagajul ei, cuvinte ceva mai strambe, e adevarat, asa, ca dintr-o limba paralela… Si vorba-i este din ce in ce mai bogata, mai inteligibila, ridicand sprancene a mirare:
– Ptiu! Ptiu… ca desteapta mai e! Cu cine-o fi semanand ea asa desteapta?
La un moment dat cuvintele se indreapta aproape toate, spre necazul mamicii, care se amuza grozav, in sinea ei(!), de vorba fetii… Si pe nesimtite, pana si semnele de pe tocul usii se inalta, tinand pasul cu domnisorica ce creste in joc si voie buna. Apar alte poezii, alte intrebari, alte jocuri, alti educatori…img062

Literele mari si mici,
Petice pentru furnici,
Se aduna si se-mpart,
Se sfadesc si se despart
In caiete cu pitici
Si manute foarte mici…

In clasa, copiii canta, manutele se rotesc in aer, apoi coboara pe caiete, inca stangace, vesele, potrivind linioare, bastonase pe liniile atat de drepte ale caietului… Oare de ce au atat de multe linii caietele astea?…  Si de ce nu le-or fi facut oare colorate diferit?…  Si de ce nu sunt poze din loc in loc? … Si mai ales, de ce am lectii pentru acasa? Intrebari… si joaca… invatatura si jocuri… As manca cinci portocale…  Telefonul fara fir… si teme…  Literele se unesc in cuvinte, cuvintele se aseaza unele langa altele, la inceput in propozitii simple, apoi ceva mai complexe, doua cuvinte, trei, cinci, cincizeci si cinci… Si daca ar fi suficient doar sa le pui literele si cuvintele unele langa altele… tot ar mai fi o treaba! Da’ nu! Vine o vreme cand trebuie sa le si aduni, sa le scazi, sa le imparti, sa le inmultesti… Si dupa atatea operatii grele, cuvintele iar se stramba, parca ciclic, deviind asa, ca-ntr-o limba paralela, a codurilor secrete, joaca de-a cuvintele… Uneori, ca orice lucru obligatoriu, inceteaza sa mai fie doar o joaca. Devine o corvoada, un chin, pentru unii, o eliberare, un refugiu, pentru altii.

Indrept un gand spre cer, o simpla intrebare,
Daca ai timp, tu Doamne, nu vrei sa ma inveti,
Sa pun in curtea mea ingusta seminte de rabdare,
Iar rodul lor sa-l port chiar si mai multe  vieti,
Cate oi gasi in drumul meu, in calea mea sub soare?…

Si intre doua cuvinte, doua saruturi, doua primaveri, copilaria trece-n adolescenta, iar Suzanne Collins - Jocurile Foamei (Hardcover)aceasta se stinge in avantul tineretii. Ea, tineretea se netezeste in intelepciunea maturitatii si prinsa in urzeala vietii de zi cu zi, continua joaca… Adultul, purtand in amintire semintele jocului, le planteaza in aproape tot ceea ce face. Ia cuvintele si le indoaie, le rasuceste, le stoarce de puteri si le arunca in jocurile foamei, in jocurile vietii, uzandu-le, apoi iscand altele, sensuri noi, varste diferite in echilibru pe acelasi balansoar… Joaca… Scoala de lupte, lupte de scoala, scoala luptelor, lupta scolilor, scoala pentru lupte, lupte pentru scoala… cateva cuvinte prinse in joc, mai multe sensuri, o singura viata… sau poate nu…

Articol scris pentru proba 11 din SuperBlog 2013.

Anunțuri

3 gânduri despre “Jocul de-a cuvintele

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s