Prea departe

Tudor este un baiat putin altfel decat ceilalti. In primul rand locuieste intr-un sat de oameni batrani. Nu mai este nici un alt copil in satul lui, fie el mare sau mic. Mama lui este in Italia si i-a promis ca il va lua si pe el, dar in ultimul an nu i-a mai dat nici un semn. Doar o felicitare a primit de la ea, odata, de ziua lui. O pastreaza cu sfintenie in cartea de rugaciuni a bunicii, cel mai important obiect din casa. Tudor a fost la scoala regulat pana in clasa a treia, apoi a renuntat pentru ca scoala este departe de sat si nu are posibilitatea sa bata un drum de cativa kilometrii buni in fiecare zi, dus si intors. Se mai duce duminica in satul vecin la preot, cu bunicul, cand este vreme buna. Acolo are parintele niste carti, niste caiete, creioane si tot ce mai trebuie si fac impreuna putina matematica, putina istorie, romana, geografie, muzica  si desen. Ii place mult sa mearga sa invete si cel mai mult ii place sa cante ori sa deseneze. De ziua lui, parintele i-a facut cadou o cutie de creioane colorate si un bloc de desen, cadou care l-a incantat la culme pe baiat, dat fiind faptul ca desenul ii placea mult. Incepuse sa schiteze tot ceea ce ii trecea prin cap, casa bunicii, copacii, pe bunicul, gainile… Avea un adevarat ritual atunci cand se apuca de desen, isi alinia culorile, impaturea o foaie de bloc in doua, apoi inca o data si inca o data in doua, o taia usor, cu mare atentie si desena pe cate un patratel de hartie, nu mai mare de o palma. La un moment dat a dat peste felicitarea de la mama, o masina zburand parca pe o sosea albastra, catre o intindere de apa si mai albastra. A incercat sa o reproduca… Prima data i-a iesit caraghios, toti s-au amuzat de lucrarea lui… A doua oara, la fel. A treia a marcat o imbunatatire semnificativa… Acum avea mai bine de o suta de patratele de hartie desenate cu masina in cauza. Facuse o adevarata obsesie. Dupa ce mana lui a invatat sa deseneze aproape fara greseala masina de pe poza, mintea lui zglobie de copil a inceput sa o strambe, dupa cum zicea bunicul. Batranul nu era foarte incantat de activitatea nepotului. Orele pe care Tudor le petrecea desenand si teancurile de patratele cu masini il ingrijorau pe omul care nu facuse asa ceva cat fusese viata lui de lunga. Erau lucruri fara rost, fara cap, spunea el. Cu toate acestea nu il oprea pe baiat, ii lasa timp si pentru fleacurile lui, cu atat mai mult cu cat era constient ca din viata nepotului lipseau cateva lucruri majore. In tot cazul, desenele lui devenisera din ce in ce mai caraghioase, masinile aveau forme ciudate, inspirate din viata lui de zi cu zi, din formele lucrurilor sau fiintelor care il inconjurau. Nu avea alte surse de inspiratie, caci televizor vazuse baiatul doar la parintele din satul vecin, acasa bunicii nu aveau. E adevarat ca nici nu ii simtea lipsa, avea ocupatie cat pentru doua vieti, spunea el. O carte, doua i-ar fi prins bine daca ar fi avut, pentru ca erau multe lucruri pe care nu le intelegea si nici macar parintele nu putea sa i le explice, dar, daca nu erau, nu erau si gata…
Intr-o zi de toamna tarzie, la vremea cand erau asteptate primele ninsori, in satul de munte au poposit niste necunoscuti cu o masina argintie, semanand oarecum cu cea din felicitarea copilului. Vizite nu prea avuse satul de mosnegi, astfel incat sosirea celor trei tineri a fost senzatia anului, generand subiecte de discutie cat pentru toata iarna.
Printr-o intamplare, masina s-a oprit chiar la poarta bunicilor… Acestia i-au asezat pe tineri la masa si inevitabil, discutia a ajuns si la desenele lui Tudor. Musafirii au ramas impresionati de schitele lui si i-au propus sa caute cel mai frumos desen si sa-l trimita, stiau ei cum, la un concurs de desen. Ochii baiatului s-au luminat de bucurie si a plecat in camera lui sa-si aleaga un desen. Tinerii au asteptat ce-au asteptat si vazand ca nu mai apare s-au dus la el. El statea in pat, culcat peste desene, plangand in hohote.
– Nu am nici un desen suficient de bun pentru a-l trimite… Trebuie sa fac altul …  si nu mai am nici o bucatica de … foaie, hohoti el disperat, tinand in mana un ciot de creion negru.
Impresionati, cei trei straini s-au sfatuit si au venit cu o propunere:
– Ne-ai dat o idee, Tudorele. Maine ne vom duce in cel mai apropiat oras si vom cumpara blocuri de desen si creioane si le vom imparti tuturor copiilor din satele acestea izolate, inclusiv tie. Peste vreo luna, sa zicem… suficient nu? Deci, peste o luna, noi venim si adunam desenele tuturor copiilor si le trimitem la concurs. E bine asa?
– Bine, spune Tudor inca suspinand… foarte bine, mai spuse el vazand deja in minte masina pe care o va desena, masina visurilor lui…

DreamCarArtContest

Articol scris pentru SuperBlog 2013, proba 24 – Dream Car Art Contest, proba propusa de Toyota Romania, cu speranta ca daca ne vom stradui cu totii vom aduce la suprafata si talentele „nevazute” ale copiilor nestiuti, neauziti si adesea, foarte adesea, nemaipomeniti.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s