Imposibilul

– Ai reusit?! a intrebat baietasul cu un fel de mirare in glas…
– Da… uite-o… raspunse fata cu ochii stralucind de bucurie, scotand de sub pelerina un ghemotoc din bucati de piele, roase, decolorate, dar prinse intre ele destul de ingrijit inchipuind un fel de minge.
– Grozav! mai spune el smulgand-o nerabdator din mainile ei murdare si pline de zgarieturi.
– Stai… stai… incearca sa mai spuna fetita in urma lui.
– Da… stiu… ma marit cu tine… ti-am promis,doar, nu? mai adauga el pe un ton caraghios de important intorcandu-se si pornind in goana spre locul de intalnire cu baietii.
– Bine, Thomas, ai promis… mai zice ea asa, mai mult ca pentru sine, indreptandu-se spre casa… ai promis!
….
– Te-ai tinut de cuvant… zambeste femeia catre barbatul adus de spate care mangaie absent ghemul ros si deformat ce mai aducea doar putin cu mingea veche a copilariei.Hai, vii la masa? Copii s-au asezat deja.
– Da, scumpa mea doamna Saint, tresare el. Un singur lucru mai am de verificat, apoi vin…
– Of, crezi ca nu stiu ce inseamna cuvintele astea? Totusi trebuie sa faci timp sa mananci si tu… macar o data in zi… Te-ai facut albastru de cand lucrezi la „inventia ta…”… Masina de cusut!? Auzi tu ce-i mai trecu’prin cap! mormai ea mai mult pentru ea. Mama mea a cusut de mana… bunica mea la fel… eu cos de mana, Anna coase si ea de mana, in felul ei … Maine-poimaine vei vrea sa faci si o masina de spalat rufe! adauga ea cu naduf.
– Bine, bine… Iti trimit mancarea aici. Incearca totusi sa vii sa-i spui noapte buna Annei. Stii ca nu adoarme pana nu ii spui tu gluma voastra…
Thomas priveste trist in urma femeii. Pentru Anna incearca el sa termine masinaria de facut rochii. Manutele ei micute insangerate de acul de cusut menit a-i asigura traiul peste ani il bantuie de multa vreme. Putin, putin de tot mai are… Un singur lucru trebuie sa mai ajusteze si gata! isi repeta el ca un fel de scuza pentru lipsa lui din viata de familie.
– Tati, tati… am adus mancarea… se aude un glas vesel la usa. Deschide, te rog, am mainile ocupate!
Nici nu apuca sa apese pe clanta si in camera navaleste vartejul numit Anna. Pune farfuria cu mancare pe desenele lui, indesandu-i in mana painea.
– Iti dau eu daca vrei. Tu gandeste-te la masinaria ta si eu iti dau mancarea. Vezi, nu trebuie sa te intrerupi de la gandit. Asa a spus mama… sa am grija de tine.
– Stii ceva frumoasa mea? Eu mananc singur iar tu ma ajuti cu altceva, vrei?
– Da, sigur ca da. Eu pot face multe lucruri importante, spune micuta scuturandu-si buclele.
– Uita-te la masinaria aceea… uita-te bine, bine… Cum pot prinde roata asta, fir-ar ea sa fie de roata? Eu am ramas fara idei… Poate ca zulufii astia aurii dau peste o solutie mult mai buna decat a gasit capul asta batran sub scufia lui peticita… zambeste Thomas inghitind mancarea pe nerasuflate.
Fetita se uita plina de importanta la masinaria care mai, mai ca o intrece ca inaltime. Invarte roata cu putere pana cand aceasta sare din locul ei si se opreste la picioarele lui.
– Nu e prinsa bine, vezi? spune ea putin nelinistita. Mai bine o prinzi de partea cealalta, incearca ea sa fie de ajutor.
Barbatul se uita la ea cu stupoare… Apoi se uita la masina… apoi la fetita… si iar la masina… Ea se ingrijoreaza de-a binelea.
– Am stricat-o? sopteste ea abia auzit.
El nu raspunde. Ia roata, mestereste ceva la ea, o prinde cum i-a sugerat fata si o invarte cu inima cat un purice. Merge… O invarte iar nevenindu-i sa creada… Pune ata… Ochiurile se formeaza si se insira pe bucata de panza cum numai in mintea lui mai vazu-se… Chiar merge… Fetita s-a speriat de-a binelea si s-a facut mica in coltul camerei. Se repede la ea, o ridica si o invarte prin aer iar si iar… Ea chiuie de bucurie si de usurare.
Cand ametesc amandoi se opreste si-i explica:
– Cred ca Dumnezeu te-a trimis azi, aici, copila mea! Chiar asa trebuia sa o prind, cum ai spus tu!Asta era solutia! Si tu ai gasit-o, micuta mea minune! Uite, vezi, asta-i viitorul, printesa mea! mai spune el impaturind desenele si punandu-le pe raft. Le completez mai tarziu. Hai sa spunem gluma noastra acum… si noapte buna…
………
– Ma numesc Anna, Anna Saint. Am stabilit o intalnire cu domnul Howe, spuse batrana Elias Howe portrait.jpgdoamna inchizand umbrela dantelata si descoperindu-si chipul brazdat de linii adanci.
Majordomul o masoara din cap pana in picioare cu o privire admirativa, discreta, ca orice privire de majordom. Clatina din cap si o invita sa intre pe un ton neutru.
Anna intra in casa sovaind, purtand sub brat un teanc de hartii ingalbenite si patate, zambind usor la vederea biroului plin de hartii si bucati de metal lucios. Usa se deschide larg si domnul Howe paseste in incapere, umpland camera cu prezenta sa directa si hotarata. Surprinzand zambetul doamnei si privirea ei ce parea sa masoare dezordinea de pe masa de lucru si incepe putin agasat:
– Doamna Saint? Am inteles ca vreti sa discutam intr-o problema… incepe el abrupt si cam nepoliticos, conform uzantelor vremurilor.
– Da… spuse ea inca ezitand. Ii cauta si ii intalneste privirea limpede, complet lipsita de ascunzisuri si isi aduna tot curajul spunand dintr-o suflare:
– Am inteles ca faceti cercetari in domeniul masinilor de cusut… Tatal meu, Thomas Saint a construit si el una pentru mine in urma cu 40 de ani. Ea a functionat pana acum doi ani cand casa mea a ars si odata cu ea si masinaria. Nu am putut salva decat acest plic cu desene dar toata lumea imi spune ca nu sunt complete… M-am gandit ca cineva care se pricepe poate ar putea-o reface, nu pentru mine neaparat ci pentru femei in general, pentru a le usura munca, viata… Nu ma intereseaza banii… Au fost create de un om pasionat si imi doresc sa ajunga tot in mainile unui astfel de om… Va rog, luati-le si le folositi cu intelepciune… mai spuse ea lasand teancul de desene si prelingandu-se pe usa, parca din dorinta de a nu se razgandi…
….
Desenele s-au materializat in decursul timpului, in maini pricepute si mai ales, pasionate, in masini, din ce in ce mai sofisticate, din ce in ce mai frumoase, din ce in ce mai…. cusut2Au trecut si oceanul purtand in continuare in pantecele lor samburele de pasiune al creatorilor si insamantand dorintele de frumos ale doamnelor samurailor. Kimonouri elegante insufletesc imaginatia esticilor, vesticilor, nordicilor… purtand renumele fratilor Brother in lungul si-n latul Planetei Albastre. Au trecut astfel si bariera Carpatilor purtate cu gratie si eleganta, din SuperBlog in SuperBlog, din articol in articol, din mediul virtual in cel real, de catre Magazinul de electrocasnice preferat al creatorilor de frumos romani. Prin urmare, Domnite pricepute intr-ale modei, fie voi muntence sau moldovence, blonde sau brune, inalte sau slabe, tinere sau batrane, de va uneste pasiunea cusutului, pasiti aici, pe urmele apasate ale lui Thomas Saint sau Elias Howe…

Articol scris pentru Spring SuperBlog, Proba cu numarul 1 ….

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s