Incotro?

Vaporii cu iz neplacut, intepator, il trezira imediat. Cu acelasi gust amar din fiecare dimineata, Karn se dadu jos din pat, actionand cu un gest automat, comutatorul de ridicat patul. Odata vaporii risipiti si spatiul eliberat, barbatul dadu cu ochii de mesajul ce palpaia pe monitor: Intalnire la ora 9, sediul LAF, birou 12S.
Ce dracu’o mai fi si LAF-ul asta?!… bombani el, bagandu-si degetul in dispenserul de cofeina. E dependent de alcaloidul sintetizat acum pe scara larga din deseuri, dar nu il deranjeaza, chiar daca a ajuns sa clipeasca foarte rar si e obligat sa foloseasca in permanenta irigatorul ocular… Toate au efecte secundare, nu?! se consoleaza el. Si nu exista om care sa nu aiba cel putin o dependenta, frustrant este insa pentru el, faptul ca adictia aceasta nu ii ofera nici o satisfactie senzoriala, cum era pe vremuri, undeva in prima tinerete, atunci cand cofeina venea la pachet cu un gust amarui-aromat si un miros dumnezeiesc.
O intepatura mica si simti cum i se ridica incet, incet durerea de pe ceafa spre crestetul capului, apoi dispare. Imbraca cu gesturi experte distrai-ul pentru recuperarea apei si in exact 3 minute e gata de plecare. Insfaca geanta cu antichitati, cheama un taxi si pleaca spre locul intalnirii. Biroul 12S ar fi trebuit sa fie usor de gasit in marea sistematizare urbana si totusi, intr-un mod cu totul inexplicabil, a durat aproape o ora pana sa ajunga la destinatie, schimband taxiul initial cu unul mai vechi ce mergea inca pe semnal GPS. Adresa era undeva la periferia orasului, intr-o zona in care el nu mai ajunsese niciodata. Cladirea era una obisnuita, ca mai toate din jur. Se propti in fata usii si isi tasta codul personal pe monitor. Usa se deschise cu un usor scartait. O fata miniona si putin plinuta il intampina cu un zambet cald.
-Bine ati venit domnule Kern! Sunteti asteptat. Va conduc eu, daca imi permiteti.
Fata o lua inainte cu pasi iuti si atat de usori, incat nu se putu abtine sa nu se intrebe daca nu cumva e o holograma. Se lua dupa ea pe culoarul ingust si intunecat.
– Ati gasit piesele? rupse ea tacerea.
– Da, cred ca am gasit exact ce mi-ati cerut.. Oricum a fost o dorinta neasteptata. Nimeni, nici macar dintre pasionatii de antichitati nu pare sa-si mai doreasca vase din pamant… Si nici nu ma mir, la cum arata mancarea si bautura acum…. Cuburi proteice, albe, glucidice, verzi si lipidice, galbene… Apa ti-o produci singur din ce elimina corpul tau si-o bei din buzunar… Cine ar avea nevoie de recipiente perisabile din porcolan?!
– Portelan, asa se chema… Era un material frumos, fragil, dar frumos.. Iata ca am ajuns. Iesiti pe usa din dreapta dumneavoastra si acolo va va astepta domnul Ef.
Sa ies?! se intreba el. Usa din dreapta?! Intunericul si intepaturile din ochi ii dau de furca si ajunge la ceva ce parea o usa mai mult pipaind… Suprafata devine deodata moale si mai calda… Se opreste uimit. Pare din … lemn… Nu se poate! Materialul asta nu mai exista in oras de mai bine de 30 de ani, de cand bacteria neagra devorase si ultima aschie! Nici macar in geanta lui de anticar nu exista vreun obiect vechi din lemn, ca sa nu mai pomenim de faptul ca, de multa vreme, copacii erau doar o amintire. Profesionist, isi alunga toate intrebarile intr-un colt al mintii, acolo unde stoca toate curiozitatile asociate clientilor lui, amatorii de antichitati si se indrepta spre usa. Se propti in fata ei, asteptand sa se deschida cu vreun soi de senzor de proximitate. Nimic… Se suci in stanga, dreapta… nimic. O pipai de jur imprejur… Nu se clinti. Se intoarse spre fata plinuta si ea ii facu semn sa apese un maner metalic aflat undeva la inaltimea palmei lui. Apasa si usa se deschise cu usurinta. Kern inainta sovaitor incercand cu disperare sa nu se gandesca la altceva in afara celor 200 de puncte care-l mai desparteau de pensionare. Se inchipuia tanar pensionar intr-una din camerele spatioase, luxoase, cu vedere spre dune si imaginea ii dadu curaj sa paseasca afara din incapere. Lumina il orbi pentru cateva secunde aducandu-i un val de tepi in ochii chinuiti… Apoi, mirosul aproape ca-l puse la pamant… Era atat de coplesitor incat parca ar fi prins forma in jurul lui paralizandu-i toate celelalte simturi.   Cafea … cafea aromata, puternica! Deschise ochii … Un batran imbracat lejer, fara distrai il privea amuzat.

– Bine ai venit, tinere! Ia un loc! spuse el aratandu-i un fotoliu langa el. Kern se aseza incercand sa-si revina din bombardamentul senzorial. Arunca o privire cercetatoare de jur imprejur. Se afla undeva afara, in aer liber, intr-o gradina  imensa plina de culori. Inca nu poate lega cuvinte, coplesit de noutatile din jurul lui. Kern se multumeste sa-si umple simturile amortite de lumea amorfa in care traise mai bine de 30 de ani. Batranul continua pe un ton cald:

– Noi suntem La Fantana, o companie intemeiata acum mai bine de 200 de ani, cam prin 1999 – 2000 si ne ocupam inca de atunci cu furnizarea de servicii integrate  de apa si cafea pentru afacerile vremurilor respective. In ultimii 50 de ani lucrurile nu au mai mers atat de bine pentru omenire, resursele de apa s-au redus mult, arborii au disparut in cea mai mare parte si odata cu ei, sursa noastra de cafea, astfel incat posibilitatea de a ne onora toti clientii s-a redus. Pentru a prezerva macar o mica  parte din ceea ce am insemnat noi pentru oameni, am creat aici un fel de club exclusivist menit a oferi clipe de astfel de rasfat senzorial unui grup restrans de indivizi, cel putin pana cand lucrurile se vor mai indrepta pe planeta odinioara, albastra. Am avut posibilitatea sa ne protejam sursa noastra de apa de la Mitrovo Polje, astfel incat inca o mai putem exploata. Ceea ce vezi imbuteliat in sticlele de pe masa este apa pura izvorata din maruntaiele pamantului. Nu se compara gustul cu cel al apei reciclate de distrai! Incearca, tinere! Te poti considera norocos ca ai aceasta oportunitate! 

Kern prinde unul din recipientii aflati pe masa, in dreptul sau si-l duce la gura. Un val de racoare si prospetime il invaluie in momentul in care lichidul ii atinge papilele obosite. Nu-l lasa jos pana cand nu e gol.

– Este extraordinar sa poti sa-ti astamperi setea! Va dati seama ca eu si marea majoritate a celor ca mine nu au avut oportunitatea sa-si indeplineasca aceasta nevoie de baza a existentei: sa-si potoleasca setea! Ba mai mult decat atat, nici nu am stiut macar faptul ca setea ar putea fi astamparata! Beam apa reciclata de distrai picatura cu picatura scurse pe teava de plastic din buzunarul de la piept si eram in culmea fericirii atunci cand, odata pe saptamana, ne venea randul la 10 cuburi de gheata!

-Si asta nu-i tot, tinere! Incearca si cafeaua… Si ea are o istorie… La inceputurile noastre noi aveam brandul nostru, Kafune, o cafea cu gust bogat, cu un corp bine definit, echilibrata si aromata. Atunci cand plantatiile braziliene au inceput sa cada victime bacteriei negre, una dupa alta, am luat masuri disperate sa salvam ce puteam, construind o sera aici, in munti. Gusta sa vezi rezultatul efortului nostru urias. Nu se compara cu injectia de cofeina!

Kern ridica ceasca lasand o picatura sa se prelinga pe cerul gurii. Gustul tumultos si direct il simte pana in varful degetelor si l-a cucerit iremediabil si cat se poate de dureros. Mai ia o gura… apoi inca una… E dependent, stia bine, dar acum, dependenta lui s-a multiplicat ingrozitor. Ceasca e goala, dar in farfurioara de dedesubt sticlesc inca ceva margele cafenii. Abtinandu-se cu mare greutate sa nu linga farfuria, Kern intreaba:

-Nu stiu daca mi-ati facut un bine sau un rau invitandu-ma aici, nu pot judeca in acest moment. Si totusi de ce m-ati chemat?

-Un singur lucru nu am reusit sa facem, cescute din portelan pentru cafea. Eu nu pot bea cafeaua din pahar de plastic. Ii schimba gustul si mirosul…   Nu am altceva si din cate vezi si tu, cele vechi sunt fisurate, curg…. Doar la un anticar mai pot gasi. Iti ofer acces permanent la apa si cafea in schimbul portelanurilor… E un schimb corect, nu crezi?

-Mai mult decat corect! Haideti sa va arat ce am adus… Si poate as mai putea lua putina cafea?…

Articol scris pentru Spring SuperBlog, Proba 1

Anunțuri

Un gând despre “Incotro?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s