Pe o insula pustie

Inot de mult… Stil bras… imi bantuie in minte…Duc mainile in fata, apoi imping cu putere apa inaintand undeva, in necunoscut. In jurul meu plutesc scanduri din barca distrusa… Inot si am senzatia ca pe masura ce trece timpul, devin mai permeabila, corpul meu imbibandu-se cu apa. Mi-e foarte greu sa ma mai mentin la suprafata. Imi doresc sa ma odihnesc, sa incetez sa inot si doar sa-mi odihnesc mainile, sa nu ma mai zbat sa inaintez intr-o directie in care poate doar mi s-a parut ca ar fi uscatul. Nu imi mai pare asa o idee rea sa renunt. La un moment dat piciorul stang se loveste de ceva si mi se taie rasuflarea. Rechini?! imi spun eu cu groaza, ca una care nu a putut sa vada Falci pana la capat…. Intru in panica si simt valul de adrenalina cum imi da o forta supraomeneasca. Ma lovesc si cu celalalt picior si imi dau seama usurata ca e fundul apei. Aproape c-am ajuns la mal! Ma ridic in picioare si alerg poticnit spre uscat. Adrenalina se duce lasandu-ma complet fara puteri pe nisip. Adorm cum pun capul jos, in ciuda tremuratului. Nu stiu cat am dormit. Ma trezeste o scuturatura zdravana. Soarele imi arde ochii. Cand ma mai obisnuiesc cu lumina, vad o figura oarecum familiara, cu un aer ingrijorat, spunand ceva complet neinteligibil. Imi aduc aminte de baiatul asta! Era unul dintre debarasatorii chinezi de pe vapor. Spune iar ceva. Nu inteleg nimic. Nu stiu chineza si nici macar engleza. Mi-am propus de multe ori s-o invat (engleza, nu chineza!) dar atunci cand nu te impinge nimic de la spate iti gasesti tot felul de motive sa nu o faci, ba ca meditatiile la engleza sunt prea scumpe, ba ca e prea departe, ba ca nu-ti place profesoara, ba ca nu ai ureche muzicala si asa mai departe. Dar poate-o sti flacaul asta romana! ma gandesc eu…

– Nu inteleg, ii zic. Vorbesti romaneste? … Expresia lui imi spune clar ca nu stie limba lui Eminescu. Asta i-a scapat!…  Ok, prin urmare nu ne intelegem…. Grozava situatie! Sunt undeva la capatul lumii, victima unui nefericit incident naval, habar n-am unde sunt, am ghinionul, cred, sa fiu singura cu un baietan pe care nu-l cunosc decat vag si vorbim doua limbi complet diferite. Ce-ar putea sa mai mearga rau? Serios, Doamne?! Daca aveam nevoie de un imbold sa invat limba engleza, soarta ar fi putut sa fie mai subtila, ca pricepeam eu pana la urma. Bine, hai lasa prostiile femeie si incearca sa te aduni!
– Imi dai o mana sa incerc sa ma ridic? il intreb eu intr-o doara pe chinez.
– Hanoi iu… hauduiudu! scuipa el cateva cuvinte intinzandu-mi mana. Ii prind mana si trag zdravan incercand sa-mi ridic macar jumate din cele 80 de kile de la sol. Pustiul, aparent complet nepregatit pentru un astfel de efort, se dezechilibreaza si cade peste mine cu o privire uimita. Cat de jenant! Parc-am fi in filmele alea cliseice in care personajele principale scapa de la moarte si dau frau liber altor hormoni decat cei ai stresului. Din pacate in acest moment, toate sistemele mele sunt comandate de grelina, estrogenul fiind undeva la cote de avarie. Prin urmare, mi-e foame, n-am resurse pentru altceva!

Ne ridicam intr-un final de pe nisip, eu spasita, incercand sa-i sterg ranjetul de pe moaca sau macar din mintea mea, iar el?… el vioi de parca ar fi la o plimbare la malul marii, nu naufragiat pe o insula!

Mancare, asta am eu in minte! Incerc sa comunic cumva chestia asta si spre uimirea mea, reusesc. Pustiul face semn spre un palc de arbusti. Ne indreptam intr-acolo. Copaceii sunt plini de fructe, albe, galbene si rosii aflate in stadii diferite de coacere. Chinezul imi face tot felul de semne, bolborosind:

– Za red oans ar veri-veri bed, veri bed. it za wait oans! Andarstud!

-Ies, ies, spun eu mandra de mine ca am retinut ceva in limba lui.

Ma indrept spre copacei. Fructele rosii mi se par mai coapte, nu?

– Ies, ies, dau eu din cap iar si inainte ca el sa mai schiteze vreun gest, iau un pumn bun de fructe  rosii, destul de zemoase si le bag lacoma in gura. Mestec mult prea putin si inghit… Stomacul si toata gura mi se revolta imediat. Expresia „facut gura punga” capata conotatii noi si cu totul deosebite… Tot continutul stomacului se intoarce inapoi cautand sa iasa prin toate orificiile disponibile. Chinezul se zgaltaie de ras :

-Ies, ies, stiupid uman, ies! Ha, ha, ha! Iu nau nafing. Nau inglis, nau biologi, nau giografi, nafing, spune el in limba lui. Onli iting, fet stiupid uman! rade el in continuare.

Eu am cele mai urate crampe intestinale din viata mea si cred ca ma bucur intrucatva de lipsa mea de cunostinte in engleza. Nici nu vreau sa stiu ce a mai spus. Ridic din umeri si ma duc spre interiorul insulei straduindu-ma sa merg drept in ciuda durerilor serioase de burta. Chinezul ma vede si isi imagineaza ce se intampla, astfel incat ia cateva frunze dintr-un copac si mi le intinde facandu-mi semn sa le mestec.

-Gud,gud!

Bag una in gura si gustul imi  intoarce inca odata stomacul pe dos. Ma uit crucis la el aruncandu-i smocul de frunze intre ochi si intorcandu-i spatele.

-Nau, nau. It gud for stomac, insista el bagand o frunza si la el in gura. Ma potolesc si incerc sa mai mestec una. In mod ciudat, in ciuda gustului neplacut, stomacul mi se potoleste. Si parca nici foamea nu ma mai chinuie asa. Acum imi pare rau ca nu stiu nici o boaba de engleza. Mi-ar fi placut sa aflu mai multe despre un debarasator de mese cu astfel de cunostinte de botanica.

Aventuri…

Doua saptamani a durat pana cand am fost gasiti de echipa trimisa de pe vaporul nostru sa ne caute. Au observat disparitia noastra si a barcii rupte din locasul ei destul de repede, dar insulele fiind numeroase si marea lor majoritate nelocuite, pana cand au gasit-o pe cea buna, a durat putin. M-am intors pe vas cu cinci kilograme mai usoara, urand din tot sufletul fructele de surcleu, cel putin asa le spunea chinezul meu, fie ele albe, rosii sau galbene, dar extrem de hotarata sa invat limba engleza. Ce-i drept daca aveam sa gasesc o varianta mai usoara… Probabil ca, daca as fi stat vreo doi ani doar pe fructe din alea, o invatam in doua saptamani, zi-noapte, asa, eram hotarata sa caut o varianta ceva mai comoda… Si am gasit, evident! Cursuri de engleza online! De la ies, ies, la conversatii pe skype cu Hanoi Iu nu a durat chiar asa mult cum imi inchipuiam eu. Engleza pentru toti, chiar este engleza pentru toti, pentru ca, in scoala generala, unde am deschis si eu o carte in limba faimosului Shakespeare, in urma cu foarte multi ani, am fost catalogata drept „imposibilitate”. Consecinta?… eu desenam „in engleza” plansele doamnei, absolut nestingherita, cuvintele straine trecandu-mi pe langa urechi fara sa se opreasca, iar ceilalti vorbeau in limba pe care aparent eu nu eram capabila s-o invat. Dar se pare ca nu era chiar asa. Am invatat engleza de acasa, alaturi de mai mult de 150 de colegi virtuali, cand am vrut sau am putut si cum am vrut. Si e foarte placut sa-ti urmaresti progresele, sa faci exercitiile, eventual sa le refaci in tihna, pana esti convins ca ai inteles si poti utiliza corect niste principii, mecanisme, expresii si asa mai departe. Si nu in ultimul rand, pentru mine, eu fiind o fire relativ comoda, ca sa nu zic extrem de comoda, este foarte placut sa nu bati kilometri printr-un oras din ce in ce mai aglomerat pana la un profesor sau o profesoara, care sa te mai si priveasca ca pe o „imposibilitate”, o munca de Sisif.

Dar, hai ca am treaba! Imi iau laptopul, ma asez comod in fotoliu cu un suculet de incurajare alaturi (din fructe!) si la invatat…

So, my name is Alina and I speak English very well… at least,  now!

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017, proba  4

Anunțuri

2 gânduri despre “Pe o insula pustie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s