Sharing

-Cara-te de aici, golane! il impinge gardianul. Cine, dracu’, crezi ca-si mai face pantofii pe strada acu’? Pleaca, n-auzi? Deranjezi lumea!….
Pustiul pleaca schiopatand, tragand dupa el o cutie mare cu perii si-crema de ghete. Cand se departeaza suficient incepe sa strige iar:
– ….Lustruiiiiti….lustruiiiiiti…. lustruiti…
De sfarsitul lumii va pregatiti….
Lumea trece grabita pe langa el. Rad, glumesc, vorbesc tare, dar nimeni nu il baga in seama.
– Toti au pantofi in picioare, isi spune el, amarat. Prafuiti…
A sperat ca, fiind sambata si probabil, ceva simandicos pe acolo, sa existe „cerere”, cum zicea amicul lui, „Ziaristu’ „.
-O zi nasoala…. iar….
Se lasa frigul. E aproape noapte si n-a facut nici un chior.
……
– Hai la lustru, oameni buni, hai la lustru, mai nebuni,
Domnisori si domnisoare, de va arde de plimbare….
…. Nimeni? …. Hai, nene, iti lustruiesc incaltarile de-ti faci mustata-n ele! … Doamna are pantofi de lac si matale umbli cu carabusii aia?! Pai nu se face!… Nu?… Bine, altadata….
Isi trage sub fund cutia mostenita de la bunicu’ Mišo, lustragiul si se aseaza mai dosit sa se incalzeasca si el la bucuria oamenilor. Se sprijina de geamul fumuriu al restaurantului. Mirosul de friptura ii aduce un val de caldura in stomac apoi spre mainile mici si patate de crema de ghete . S-a invatat sa se sature cu mirosuri…
-Baiete, baiete… vino incoace, se aude dinspre o banca.
Ia instinctiv o perie in mana si se indreapta spre locul de unde a venit chemarea. Pe o banca, un cuplu ciudat, o doamna trecuta de prima tinerete tunsa periuta si un domn cu ditamai mustata. Ii zambesc facandu-i semn sa se apropie. Se uita incurcat la sandalele celor doi oprindu-se din drum.
-Hai, vino. Nu vrei sa mananci cu noi ceva? Aici, pe banca. Nu plecam nicaieri, nu-ti face griji, ii spune barbatul.
-Nu multumesc, raspunde el politicos. Nu mi-e foame, adauga simtind proteste zgomotoase din stomac.
-Nu e pomana. E „sharing” dragule ii spune femeia in varsta. Uite avem o cutie cu mancare chinezeasca si vrem sa o impartim cu cineva. Dar daca nu ti-e foame….
-Mi-e foame, recunoscu el, dar nu va cunosc.
-Daca mancam impreuna inseamna ca suntem prieteni, nu? Hai, vino, copile! il indeamna barbatul facandu-i loc langa ei pe banca.
– Mananci cu betisoare sau cu tacamuri de plastic?
– Cu betisoare, domnu’!
– Serios? Nu ma gandeam ca tu poti manca cu doua bete. Eu, unul, nu pot. Am senzatia ca nu ma satur. Ma plictisesc mancand. Inghitituri asa mici, caraghios! La nevasta-mea e invers. Ea prefera scobitorile alea. Zice ca mancarea chinezeasca are cu totul alt gust cand o mananci cu betisoare. Da’ tu cand ai invatat sa mananci cu betisoare, baiete?
– Pai am sa va spun… Pot lua? prinde el curaj si manuind betisoarele ca un adevarat chinez, prinde o bucatica de carne si cateva legume din cutia pe care i-o intinde ea. Mmmmm, bun, bun…
– Eu sunt de fel din Sarajevo… da, da, da el din cap vazand mirarea celor doi. Bunicul meu, Mišo Lustragiul, s-a nascut chiar in anul asasinarii lui Franz Ferdinand si de aceea mereu zicea ca s-a ales cu tot norocul care l-a parasit pe neamt, sau ce-o fi fost el. Taica-miu, tot din Sarajevo de loc, a intalnit-o pe mama aici, in Romania, intr-o familie vai de capul ei, cu 14 copii si doua babe. Cand a luat-o cu el, babele s-au bucurat nevoie mare ca au mai scapat de hranit o gura. Unii spuneau ca au vrut sa-i ascunda in bagaje si pe cei doi gemeni mai mici, dar la vama i-au descoperit si i-au returnat babelor… Guri rele, nimic sigur! Oricum mama a plecat acolo, cu tata. M-am nascut eu, apoi sora mea mai mica, Janka, continua baiatul bagand din cand in cand betisoarele in cutie si scotand bucatelele suculente de carne si legumele crocante invelite in sosul de ghimbir care ii starneste de fiecare data mormaieli de satisfactie.
– Tata era bucatar, iar mama facea cele mai frumoase evantaie din tot orasul. Au vrut sa-si deschida o afacere impreuna, ceva care sa nu aiba nici in clin nici in maneca cu pantofii de care vorbea intr-una bunicu’ lustragiu. Au deschis un restaurant … chinezesc decorat cu evantaie din hartie pictate de mama. Din pacate, evantaiele au mers mult mai bine decat restaurantul, astfel incat in doi ani au dat faliment. Tata e la inchisoare pentru ca nu a mai putut plati datoriile. Noroc ca bunicul s-a dus cu ceva timp inainte de tot dezastrul, pentru ca altfel ar fi murit iar, de inima rea. Noi ne-am intors in tara. Nici aici nu ne este chiar foarte bine. Babele sunt si mai babe, iar casa sta sa se darame pe noi, cele zece suflete care locuim acolo. Eu am luat cutia de lustragiu a bunicului si in vacante ies cu ea. Mai castig cate ceva, din cand in cand. Nu mult, pentru ca nu prea mai au cautare lustruitorii de pantofi… Dar nu disper. Sunt si zile bune, termina el de povestit cautand cu betisoarele prin cutie. 

– Ei s-a terminat si mancarea. Buna, foarte buna, va spune un specialist in mancare chinezeasca, se lauda pustiul. Condimentata suficient,  legume crocante, carne bine facuta de se topeste in gura… Bun, bun… 

– Pui Gong Bao a fost in cutie. Mai stim cateva feluri delicioase…
– Dar povestea voastra care-i? De ce v-ati apucat sa hraniti necunoscuti pe strada?
– 
Share your box… stii ce inseamna? Sa-ti imparti cutia de mancare chinezeasca. Cu cine vrei… Acesta este un concept Wu Xing, mai adauga barbatul aratand spre sigla de pe cutia acum goala… Stii ceva? Mai ai vreun prieten care sa fie amator de mancare chinezeasca? Si dornic de spus povesti?
– Pai ar fi „Ziaristu'”. Sau „Chinezu”… Ei sunt prietenii mei… Primul nu-i ziarist,doar citeste toate ziarele care ii cad in mana. Stie tot ce se poate sti despre politica. Nu-l intrece nimeni in domeniu. Cel de-al doilea nu-i nici el chinez, dar se bate mai bine ca Jackie Chan. Sunt baieti buni.
– Bine, atunci adu-i maine seara cu tine aici, pe banca si noi venim cu mancarea. Bine? intreba femeia.
– Grozav. Multumesc pentru masa… Si pentru discutie…
– Dar un lucru mai spune-ne: cum de vorbesti atat de bine romaneste?
– In casa vorbeam mult romaneste, pentru ca mama era mai des pe acasa. A fost prima limba invatata.
– Bine, ne vedem maine, baiete. Ei, dar cum iti spune tie?
– Ed Lustragiul. Asa ma stiu toti. Pe maine!
Cei doi se ridica si arunca ambalajele ramase la gunoi, urmarind cu privirea baiatul ce tragea agale dupa el cutia cu perii si crema de ghete. 
– Ti-ai instalat aplicatia, dragule? Avem reducere la comenzile facute pe ea, parca. Trei baietasi flamanzi nu sunt usor de saturat, nu? intreba ea.
– Da, avem reducere 15 %… Si maine mergem pe porc, nu? E randul meu sa aleg… zambi barbatul. Porc si povesti… Combinatia perfecta… Abia astept ziua de maine. 


Da, dragilor, noua aplicatie Wu Xing aduce oricui o foloseste pentru a „share-ui” o cutie de mancare cu prietenii, dusmanii, necunoscutii…  15 % discount si momente memorabile impreuna! 

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s