Cu mătușa în Palilula

Pe lângă aniversările clasice, notate în calendarele device-urilor și sincronizate din când în când, în perioada aceasta mai adaugăm încă una și anume, un aproape-majorat. Bobița, caci despre dumneaei este vorba, face acuși opșpe anișori de când a ieșit pe porțile fabricii și cinci-șase de când o târâm anual la ITP. E o bătranică de fapt, pentru că asemeni cățeilor, vârsta ei reală este egală cu numărul de ani omenești înmulțit cu ceva, nu stiu exact ce, dar cifra trebuie să aibă legătură cu bugetul multianual alocat reparării străzilor din Românica. Oricum, pentru a sărbători aproape-majoratul ăsta, ne-am hotârât, ușor unilateral, spre necazul minorilor arondați, să plecăm în vacanță, la țară. Oricât de mult a fost pomenit tipul cu vacanța cu Tico în Grecia, noi ne-am limitat la a pleca la Palilula, o localitate renumită din cel puțin două motive, unul este acela că acolo, mătușa are o resedință de vară și al doilea este filmul lui Purcărete, „Undeva în Palilula”, film în care mai sus menționata mătușă ar fi avut un rolișor mic, tăiat ulterior la montaj (aspect total irelevant).

Ca înainte de orice călatorie și mai ales înainte de una relativ lungă, Bobiță a avut parte de cateva ședințe de spa, plus un schimbat de ulei și filtre pentru că era aproape timpul. Cadou de aniversare i-am luat un cârlig de remorcare care ne-ar fi scutit vara trecută de căutat macarale și platforme cand a picat mașina vecinului, i-am montat un set de bare transversale pentru nou achiziționata cutie de portbagaj, de capacitate maximă disponibila. Și odată în posesie cârligul de remorcare, a apărut necesitatea (!) de a ne lua si un suport de biciclete cu prindere pe acesta, barele transversale fiind evident, ocupate.

Bobița fiind gata, bagajele făcute printre picățele, a venit și ziua plecării spre Palilula. Mătușa a tras bățul scurt (posibil încă de când s-a născut), astfel încât beneficiază de locul din dreapta șoferului. Noi restul, doi copii, un adult, o mâtă și-un cățel batraior ne lăfăim pe bancheta din spate. Deasupra noastră, in cutia portbagaj stau aproximativ 75 kg de zacusca, dulcețuri și compot, munca mătușii de peste iarna, iar în spate, ancorată bine pe stativul de biciclete stă o construcție ciudată, asemănătoare cu o aripă gigantică ce urmează să alcătuiască un monumental suport de flori din fier forjat primit cadou de tot de dumneaei de la vecinul nostru. Mașina este mai mult decât încărcată, dar distribuția greutății este bine realizată datorită cutiei portbagaj care preia din greutatea care altfel ar fi fost concentrata in partea din spate a mașinii. Logan-ul, mai ales dintre primele modele, este o mașină pentru care dinamica nu este un punct forte, astfel încât o cutie portbagaj este absolut necesară la transportarea greutăților. Bobiță se târăște încetișor, dar sigur pe drumurile line ale patriei noastre către Oltenia mătușii. Drumul decurge în prima fază, în liniște. Mașina nu mai are radiocasetofon pentru că pe vremurile când aceste aparate erau la mare căutare, proprietarul mașinii obișnuia să îl scoată în fiecare seară și să-l monteze la loc dimineața. Lucrurile au mers bine vreo doi ani, dar la un moment dat, aparatul a cedat și și-a dat obștescul sfârșit stricând și alte câteva chestii la mașină, astfel încât fizic vorbind, pierderea a fost iremediabilă. Ei și? am zis atunci.. Nu-i nimic, auzim mai bine traficul, mașina și așa mai departe. Atât doar că în cazul de față nu prea a fost chiar așa. Mătușa, într-o formă de zile mari, ne-a regalat cu un set cuprinzător de romanțe și muzică populară. Ăi mai mici au avut noroc să-și poată înfinge în urechi căștile, dar noi, adulții a trebuit sa ascultăm și chiar să aplaudă prestația pentru a evita bisurile! La nici 20 de km de casa Coanei Mari din Palilula, mașina a cedat nervos. Nici nu mă mir! E doar o bucată de metal. Daca ar fi fost organică, precum urechile noastre, doar ar fi sângerat nițel… Oricum, ne-am oprit în câmp, departe de bătaia antenelor de telefonie mobilă și ușor spre seară, deci neplăcut din multe puncte de vedere. Ne-am dat jos din mașină și în frunte cu mătușa care zicea că știe drumul am pornit pe o scurtătură menită să ne conducă drept spre reședința dumneaei aflată lângă pădure. Am mers târând după noi deviceurile din dotare, plus geanta mătușii în care se aflau între altele și medicamentele de care nu se putea despărți. Geanta cam mărișoară, dar cu rotile (!) a fost pedeapsa primită de șofer pentru că n-a mai tras de mașină măcar vreo 10-15 km, așa cum ar fi făcut orice driver cum scrie la carte. Mătușa, alias Coana Mare, a prins viteză și ne conduce de la cel puțin 50 de pași în față, Noi, orășeni get-beget ne târâm cu foarte puțin entuziasm, cu telefoanele în mână încercând să agățăm vreo undă de semnal. La un moment dat, o vedem pe mătușă că vine fugind spre noi. În spatele dumneaei un bivol impresionant aleargă și el mai, mai să o ajungă. În spatele bivolului un puștan îi strigă din toți rărunchii să se oprească. În sfârșit femeia se oprește, dar din păcate bivolul e puțin prea aproape și masă mare, frânează mai greu, așa ca o atinge ușor cu lateralul rostogolind-o în praf. Puștiul îngrijorat se repede să o ridice și strigă îngrozit văzând dârele roșietice care-i curg ei de sub basma. Îmi sare și mie puțin sufletul dar, remarcându-i privirea confuză nu mă pot abține să nu izbucnesc în râs. Ieri seara, Coana Mare s-a hotărât să se vopsească și nu oricum, ci roșu titan, ca-n tinerețea ei. Vopseaua care rămâne invariabil pe păr oricât l-ai clăti era cea care se scurgea acum de sub basmaua ei împreună cu transpirația și crea un efect îngrozitor și amuzant totodata pe figura ei care oscila între supărare și confuzie. Bivolul continua să se învârtă pe lângă buzunarul ei până când și-a adus aminte că are biscuiți cu scorțișoară acolo. Bagă mâna și scoate unul. Bivolul îl înșfacă imediat, îl înghite și scoate o limbă mare și aspră și îi întinde dârele de culoare pe toată fața spre hazul tuturor. Nervoasă, mătușa se scutură și o ia din loc. Băiatul cu bivolul încearcă să o împace.

– Nu vreți să mergeți călare pe bivol? întreabă el. E blând, ai văzut doar, mamaie!…

– Da, am văzut, răspunde ea sec, luând-o nervoasă înainte.

– Eu vreau, spun copii aproape într-un glas. Băiatul îi ajută să urce amandoi pe bivol și o ia la fugă mânând animalul destul de repede spre bucuria călăreților.

Fugăriți așa am ajuns destul de repede la casa mătușii pentru că scurtătura chiar a fost scurtătură. Odata ajunși acolo, dânsa l-a trimis pe puștan la Moș Gicu să ne ajute să o aducem și pe Bobița. Moșu era puțin abțiguit, dar nu ne-a refuzat. Înainte de a ne dezmetici noi, dânsul era deja în Logan-ul lui rablagit și se îndrepta spre poartă. Văzând că nu are nici o șansă să nimerească drumul, mătușa iși ia fluierul ei antifurt capabil să trezească și un mort din somnul de veci și suflă în el până se umple strada de vecini. Cu toții reușesc să-l dea jos din mașină pe moș si urcăm noi îndepărtându-ne ușurați. Ajungem la Bobiță și când ne uităm mai bine vedem că mașina moșului nu are nici urmă de cârlig de remorcare. Binecuvântăm gândul bun de a ne lua noi așa ceva și mai mult, fiind aproape întuneric ne-am bucurat că din comoditate ne-am luat unul ușor demontabil. Am scos viitorul stativ de flori și suportul de biciclete și le-am lăsat undeva în iarbă. Apoi, am tras maneta cârligului, l-am scos de la noi și l-am pus pe rabla moșului. (Da, știu, avem mașini cam de-aceeași ani omenești, dar categoric ceva-ul lui e mai mare!).

Am legat Bobița și am pornit la drum. Lăsăm mașina stricată în curte la mătușa și ne intoarcem să aducem și ornamentul din fier forjat împreuna cu suportul de biciclete. Când ajungem acolo, ia ornamentul de unde nu-i. Suportul de biciclete era înca, dar chestia din fier forjat, nu. Ne-am învârtit noi pe acolo, în dreapta, în stâng, dar fiind și noapte, la un moment dat ne-am lăsat păgubași. Ne-am luat inima-n dinti și am revenit la mătușa. Bineînțeles că aceasta a făcut ca spray-ul, cum spune nepotu-su. Norocul nostru a fost că mai avea de descărcat zacusca și dulceață, altfel cred că organiza pe loc o patrulă de căutare a piesei lipsă. Noi, morți de oboseală, ne-am evaporat din casă, așa că toata energia ei s-a revărsat asupra moșului Gicu care tocmai se trezise si pusese mana pe un borcan cu zacuscă. L-a făcut cu ou și cu oțet pentru că n-a fost în stare să-și ia un cârlig de tractare, tocmai el, singurul pompier voluntar din sat. Hotărâtă să rezolve fix în acel moment deficienta, l-a chemat pe ăla micu și telefonul lui șmecher, s-au dus toți trei sus în vie unde era semnalul să facă o comandă de cârlig pentru mașina moșului. N-a fost prea complicat, au tastat marca mașinii și produsul dorit, au cautat să vadă care ar fi cea mai buna variantă și pentru buzunar și pentru abilitățile tehnice ale viitorului posesor. Au comandat unul demontabil automat, cu clema, marca Auto-Hak, pentru Logan din 2004. Livrare în 24 de ore, gratuită, deci satul nu avea să mai stea mult fără o mașină de intervenție dotată corespunzător. Unde mai pui că în banii ăia intra și un kit de instalație electrică, lucru greu de găsit acolo la ei la tară, ăsta fiind motivul pentru care vedeai mai rar autovehicule cu toate luminile funcționale. Per ansamblu, toți au fost mulțumiți, moșu că-și dotase mașina pentru cărat și intervenții, mătușa că idee fusese a ei și nepotul pentru că telefonul și abilitatea lui de a-l mânui făcuseră totul posibil.

A doua zi dimineață, în curtea unui vecin de la deal, mătușa remarcă suportul ei de flori. Dă buzna pe poartă, apucă fierătania și încearcă să o tragă afară din curte. Bineînțeles ca nu poate. Trancăneala scoate afară din case toți vecinii, mai puțin cel în a cărui curte era, posibil pentru ca nu o fi fost acasă, sau i-o fi fost teamă… Puștiul cu bivolul era prin preajmă și se pregatea să-l ducă la păscut, când animalul fornăie și se repede iar la buzunarul matușii. Ei ii vine o idee. Îl pune pe băiat să aducă o sârmă ceva să încerce să tragă suportul de fier cu ajutorul animalului amator de biscuiți cu scorțișoară. Zis și făcut. Biscuiții și bivolul indian au dus suportul până în curtea mătușii lăsând în urmă o dâră foarte vizibilă. Atât doar că vecinul amator de fier vechi nu a avut curaj să apară prin dreptul casei Coanei Mari.

Lucrurile s-au aranjat incet pentru toată lumea, Bobiță a fost dotată cu o baterie nouă și încă alte cateva mărunțișuri aparent indispensabile, minorii nemultumiți au gasit o sursă de distracție în bivolul indian și nazdravanul proprietar al acestuia, mătușa își admira necontenit suportul de flori montat, privind cu îngrijorare stocurile în descreștere de zacuscă și dulcețuri. Noi ne-am odihnit…

Si chiar ne gandim să ne luam si două biciclete acum că avem suportul potrivit și nimic altceva de cărat pe el.

Articol scris pentru SuperBlog 2021

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s