Arme secrete și superputeri

Dacă nu vă mai aduceți aminte de când…
– nu v-ați mai trezit partenerul de aștenut cu vreo rafală de strănuturi în miez de noapte ori cu vreun sforăit ușurel, dar foarte deranjant,
– nu v-ați mai trezit cu senzația clară că sunteți acoperită de liliputani care vă studiază cu zel,
– nu ați mai văzut clar butonul pentru oprirea alarmei telefonului ori ceasul de pe noptieră chiar în lipsa necesității purtării unor ochelari de vedere,
sau
– nu ați mai mers la culcare cu vreo doua-trei șervețele în buzunarul pijamalei ori sub pernă,
atunci vorbim de o problemă de luat în seamă și este cazul să apelați la cineva, fie ei prieteni, vecini, medici, firme de dezinsecție …
Din nefericire, în zilele noastre, alergiile au devenit mult mai frecvente decât orice alte probleme de sănătate, așa încât, dacă ne confruntăm chiar și cu o parte din simptomele de mai sus, diagnosticul de alergie vine cu mult înainte de a investiga cine știe ce boli de piele, dezechilibre hormonale sau vreo formă de infestare cu paraziți… Asta dacă acordăm greutatea cuvenita simptomelor și ajungem la un medic care să pună un diagnostic și să ne spijine pentru îmbunătățirea calității vieții noastre, pentru că numărul de persoane alergice fără un astfel de diagnostic pare să fie și el important.

Asta mi-aduce aminte de o întâmplare petrecută în perioada studenției mele. Eram la primul meu job serios, neoficial, ce-i drept, dar suficient de bine plătit pentru un student… Babysitter… Trebuia să am grijă de fetița de trei ani a unei colege de facultate care pleca la un curs de specializare de două săptămâni, în străinătate împreună cu soțul. Mă oferisem din mai multe motive. Eram încă în vacanță, o cunoșteam și pe fetiță, nu doar pe părinți și în plus, aveam mare nevoie de banii pe care îi puseseră ei la bătaie pentru serviciul ăsta. Înainte de a pleca mi-au făcut un instructaj detaliat ce trebuie și cum trebuie să fac. M-au pus să scriu pe o foaie toate amănuntele, mi-au spus cu cine să iau legătura în caz că apar probleme, ce program are fata, ce mănâncă și ce nu, de unde să cumpăr mâncare în caz că se termină ceva și așa mai departe. O groază de lucruri, mult prea multe din punctul meu de vedere, dar noroc că a trebuit să le scriu pe hârtie pentru că la un moment dat m-ar fi pierdut de auditor. Toate bune și frumoase, părinții pleacă și eu rămân cu puștoaica. Luăm micul dejun și ne târguim ce program să ne facem în ziua respectivă. Având în vedere faptul că vecina ei de la etajul patru are în program să meargă la Grădina Botanică și ele sunt cele mai bune prietene, ne facem și noi drum în aceeași direcție. Ziua este foarte frumoasă, nici prea caldă, nici prea rece, vreme tocmai bună de plimbare. Ajungem noi în Grădina Botanică, ne învârtim puțin pe acolo, facem niște poze să le trimitem părinților, mâncăm o acadea pe o bancă, bem un ceai din termosul adus de acasă și eu nu pot decât să mă felicit că mi-am găsit o slujbă de vacanță așa plăcută. Într-un final, Lala se întâlnește cu prietena ei din bloc și merg să se joace împreună pe o măsuță din piatră cu scaune tot din piatră, în timp ce eu mă așez pe o bancă alături de bunica vecinei. La un moment dat un urlet îmi îngheață sângele în vine. Mai am încă o speranță micuță că nu Lala strigă așa, dar se stinge repede. Ea era. Lacrimi mari îi alunecă pe obraji și stă ca înțepenită pe scaunul de piatră. Nu mai scoate nici un sunet și asta mă sperie și mai tare. Mă reped spre ea. Prietena ei îmi arată spre piciorul Lalei și nu observ altceva decât câteva furnici care urcă pe piele și ajung undeva sub pantalonii trei sferturi. Nu înțeleg. Nu pare să aibă nimic altceva și în lipsă de orice alte idei, mă apuc să dau jos furnicile…

– Mai sunt, mai sunt! strigă îngrozită Lala. Le simt pe picior. Dă jos pantalonul!

– Dar…, încerc să spun eu ceva. Nu apuc să mai continui că Lala își desface cureaua, își dă jos pantalonul fără nici cea mai mică ezitare și-l aruncă spre mine. Își scoate la fel de repede tricoul și când o văd că vrea să renunțe și la chiloțeii intervin repede.

– Stai așa că n-au ajuns prea sus, nu e nevoie să scoți chiloțeii. Uite, Sofi, mă întorc eu spre cealaltă fetiță, nu-i așa că nu mai sunt deloc furnici? Sofi vine și se uită atentă de jur împrejur.

– Nu, nu mai sunt… Deloc. Ai scăpat de data asta, spune ea cu o siguranță profetică.

Încerc să o conving pe Lala să se îmbrace. Scutur hainele, le întorc pe dos să-i arăt că nu mai e nici picior de furnică, verificăm împreună fiecare cută, fiecare cusătură, fără succes însă. Fetița cu dâre negre de praf pe față nici nu se gândește să se îmbrace și mă lasă cu hainele în brațe fugind spre ieșire. Încerc să o prind din urmă și ieșim într-un final amândouă din Grădina Botanică urmărite cu o privire îngrijorată de un grup de oameni care se alertaseră unii pe alții și arătau spre fetița dezbrăcată, murdară pe mâini și pe față, cu urme clare de plâns. Nu mergem prea mult și un jandarm vine spre noi și îmi cere să mă legitimez și să-i lămuresc situația. Îi explic cum pot eu mai bine, apoi dau telefon părinților și îi rog să vorbească ei cu omul legii și să-l facă să nu mă mai amenințe cu protecția copilului. Oamenii se adunaseră în jurul nostru ca la circ și făcuseră tabere, unii ne apărau pe mine și pe fată, alții insistau ca eu sunt suspectă și intenționau să sune ei la 112 dacă jandarmul nu voia. Lucrurile s-au aplanat într-un final tot datorită Lalei care de oboseală și de prea multă lume în jurul ei a început iar să plângă și atunci toți ne-au îndemnat să plecăm iute spre casă că-i copilul obosit. Dar tot dezbrăcată a mers… Cel puțin pe mâini și pe față am reușit să o șterg, astfel încât nu mai arăta a pui de cerșetor dezbrăcat. Mai târziu am stat de vorbă cu părinții și tot ce mi-au spus ei a fost că are o fobie mai veche la furnici, dar că nu se mai manifestase de mult, așa că ei bănuiseră că trecuse… Dar nu e mai puțin adevărat că nu prea ieșeau în parc… mergeau la Mall, sau în vizite, chemau copii acasă…

– Da, bombăn eu pentru mine, a trecut fobia… în Mall nu găsești insecte din astea, deci problema-i de domeniul trecutului care va să zică…!

S-a dus ideea că slujba-i simplă! Copilașii ăștia, oricât ar fi ei de buni și draguți reprezintă o provocare pentru oricine și cu atât mai mult pentru cineva care nu le e nici mamă, nici tată! Dimineața a fost obositoare și pentru ea și sincer și pentru mine, așa că am mâncat și ne-am așezat în pat la televizor. Am adormit amândouă buștean. La un moment dat, când somnul îmi era încă dulce, o mânuță insistentă trage de cearceaf încercând să se elibereze.

– Hai să facem clătite! Mi-e foame! îmi spune năzdrăvana.

– Să facem, spun și eu, promisiunea-i promisiune.

Am făcut clătite, am mai văzut niște desene animate, am făcut niște haine pentru păpuși, un magazin de jucării și cam de atât ne-a ajuns ziua. Între timp, o idee nu îmi dă pace. Cum de apar fobiile astea? Există cauze clare sau sunt doar niște spaime ale copiilor și ulterior ale adulților, de sorginte necunoscută? Încerc să stracor câte o întrebare în joaca noastră.

– De ce nu îti plac furnicile?

– Nu îmi plac și gata! a fost tot ce am aflat între două jocuri.

Într-un final, la culcare, Lala îmi spune în șoaptă:

– Furnicile te mănâncă! Se așează pe tine, pe mâini și pe picioare și te mănâncă.

– Furnicile nu mănâncă oameni. Dacă vrei, mâine ne uităm pe calculator și căutăm tot ce se poate despre furnici. Google stie tot….

– Si eu știu, mai spune ea cu siguranță înainte de a închide ochii. Intră în casă, noaptea și mănâncă din tine cât pot de mult, apoi pleacă. Până dimineața nu le mai găsești. De asta sunt eu așa mică… Cât cresc, papă furnicile…

Spusele ei, deși vorbe ale unui copil pe jumătate adormit, m-au îngrozit. Părinții Lalei nu s-au panicat la fel ca mine atunci când i-am sunat și le-am povestit conversația noastră.

– Așa vorbește ea, nu-ți face griji. Spune uneori chestii care te pot îngrijora, pe tine, ca adult, dar noi am ajuns la concluzia că pentru ea lucrurile au alt sens decât îl dăm noi, mă liniștește mama Lalei.

Am lăsat-o și eu baltă cu atât mai mult cu cât am observat că o chinui pe fetiță tot pomenind de furnici. Alte aventuri de nivelul celor din prima zi nu am mai avut, slavă Domnului. M-am străduit să evit parcurile, am căutat activități de interior când acasă la ea, când acasă la mine și ne-am limitat doar la a ne plimba pe afară. Într-o seară ne-am luat cu joaca și am decis să rămânem să dormim la mine. Pentru a face lucrurile mai serioase, spre amuzamentul amândorura, am scos cearceafurile de musafiri, pernele din dulap, pilota de vară și am aranjat dormitorul de parcă venise în vizită regina Angliei, cum se amuza Lala. Fetița s-a îmbrăcat cu o bluză de pijama de-a mea și ne-am băgat în pat.

– Ce moi sunt cearceafurile tale, mă invidiază ea somnoroasă, cuibărindu-se sub pilota. Nu mai scot nici nasul afară, spune ea băgându-se cu totul sub cearceafuri. Poveste, vreau o poveste… te rog, iși aduce ea aminte de cuvintele magice.

Auzind vorbele ei, pentru prima dată mi-am dat seama de diferența dintre cearceafurile astea pe care mi le dăduse mama și cele în care dormisem la ea acasă. Acelea erau colorate frumos, neșifonabile, cu un luciu deosebit, dar în ciuda aspectului îmi dăduseră o senzație neplăcută pe care la momentul respectiv nu mă străduisem prea mult să o identific. Acum că mă gândesc la asta îmi dau seama că îmi dadeau o stare de nesiguranță. Parcă aș fi stat să alunec de pe ele și să cad din pat si oricât le-aș fi adunat eu pe lângă mine nu mi se lipeau de piele asemeni unor magneți cu aceeași polaritate… Iar dimineața mă trezeam udă de transpirație, invariabil, de parcă dormisem într-o pungă de plastic… Astea de la mama mea nu sunt așa. Sunt moi si preiau imediat caldura pielii intr-un mod foarte intim. Dânsa, mama mea, avea o fobie pentru fibre artificiale, pentru coloranți, și orice se îndepărta câtuși de puțin de natură. Îmi spusese la un moment dat că fibrele artificiale se fac din aceleași materiale din care se fac și castroanele de plastic sau scaunele din autobuz, mă rog, cum erau pe vremuri. Cine s-ar imbraca intr-un castron de plastic, râdea ea. Reacțiile de obținere a firelor sintetice sunt foarte agresive astfel încât să se poată lipi între ele multe, foarte multe molecule dintr-un compus chimic… Reacții de policondensare, îmi aduc eu aminte. În urma acestor reacții rezultă fibrele în cauză, dar și mulți compuși reziduali. În mod normal, reziduurile sunt eliminate în proporție cât mai mare. Specialiștii spun că în general, țesăturile din fibre sintetice nu produc alergii ca atare, dar spre deosebire de cele din fibre naturale sunt foarte puțin permeabile pentru aer și umiditate și stând în contact cu pielea determină aparitia și menținerea unui mediu propice dezvoltării bacteriilor, fungilor sau acarienilor. Coloranții sau alți aditivi cu care sunt tratate țesăturile sintetice, abia ăștia sunt o altă poveste… ei chiar pot conduce la alergii, mai ales în rândul copiilor care au sistemul imunitar incomplet dezvoltat.

Patul, așa cum îl aranjasem, era moale și confortabil, astfel încât, dupa o poveste, doua… trei, citite cu lanterna sub pilotă, pentru că n-a mai scos nasul de dedesupt, spre încântarea ilustrei mele vizitatoare, regina Angliei, am adormit amândouă. A doua zi dimineața, Lala era deja în picioare atunci când am deschis eu ochii. Era atat de veselă încât mi-a sărit somnul imediat cu înțepături de îngrijorare.

– În casa ta nuuu suuunt fuuurniiici, cântă ea țopăind într-un picior, cu un colț de pâine în mână. Trebuie, trebuie musai sa ii spui mamei cum te protejezi tu… Sau putem să ne mutăm cu tine, dacă tu ai vreo superputere din astea de protecție, mai adaugă ea printre mușcăturile de pâine.

Am stat și m-am gândit la spusele copilei. Ceva e putred în Danemarca… Se intâmplă ceva cu ea… Având două săptămâni la dispoziție am testat amândouă teoria. Acasă la ea, în patul ei, cu cearceafurile vesele cu Tweety, furnicile îi „mâncau mâinile și picioarele”, în timp ce acasă la mine, în cearceafurile mele, insectele lipseau. Următoarea etapă a fost să îi duc cearceafurile mele în patul ei. L-am înlocuit pe canarul galben-portocaliu cu cearceafurile mele de bumbac organic și cu pilota subțire de lână. Am adus evident si perna tot de lână, împreună cu fața ei de pernă din bumbac. Surpriză totală! Nici urmă de furnici! Lala este în culmea fericirii că în sfârșit va putea și ea crește, să ajungă cât mama de mare din moment ce furnicile nu mai mănancă din ea… Cu un entuziasm debordant se grăbește să dea telefon parinților.

– Am descoperit o armă secretă! O armă pentru a ține furnicile la distanță, își anunță entuziasmată părinții care se bucură împreună cu ea fără să înțeleagă prea multe. Am avut dreptate, continuă dintr-o răsuflare. Furnicile sunt atrase de cearceaful cu Tweety. Trebuie să scăpăm de el. Cel mai bine ar fi să-l îngropam în parc, în Gradina Botanică. Crezi că se pot îngropa chestii acolo? Ne lasă? Măcar acolo mai sunt furnici… Să stea departe de oamenii! Departe de mine! Așa voi ajunge cât voi, repede, repede!

Lala vorbeste într-una cu niște părinți care stau încremeniți și o ascultă fără să înțeleagă nimic. Când face o pauză de respirație profit și o trimit la o clătită. Îi iau telefonul să încerc să le dau explicațiile de rigoare. Le amintesc despre furnici și le povestesc experimentele pe care le-am facut. Câteva clipe se așterne liniștea. Apoi se revarsă întrebările…

– Și e vreo diferență între cearceafurile noastre? Bineînțeles că da… Să fie o alergie? Poate detergentul? … Deși noi folosim din ăla hipoalegenic, de bebeluși, pentru toate rufele… Cu el spălăm și hainele, așa că parca n-aș zice ca e problema…. Dar parcă nu-mi vine să cred ca e de la cearceafuri. Sunt „cu licență”, așa ziceau… Și am luat din toate, Tweety, Cățelușii, Cenușăreasa, Iron Man… Dar ești sigură?! Mă rog, poate că ai dreptate… Nu zic nu… Știam că au și sintetic în ele, dar nu am considerat că ar fi așa o mare problemă. Vezi poate ne găsești și nouă niște cearceafuri cum ai tu. Când identifici o sursă, vorbim și comandăm…

Am căutat împreună cu Lala pentru că nu am mai scăpat de gura ei. La prima chestie pufoasă pe care i s-au așezat ochii s-a oprit.

– Citește-mi aici… te rog! Ce spune? Asta-mi place, e moale. Uite câte fire sunt împletite într-o pernuță. Sigur nu intră furnici acolo, s-ar rătăci, vorbește ea.

– Draga mea, eu cred că tu ai probleme cu acarienii, nu cu furnicile. Astea sunt tot niște insecte foarte, foarte mici, care trăiesc și se se înmulțesc în paturile noastre, nu cu bietele furnici. De acarieni ne putem păzi folosind lână, cum ne spun cei de la Confort Merino pe care i-ai găsit tu aici. Lâna, este materialul de care avem noi nevoie pentru ca tu să te faci mare repede așa cum îți dorești, mai adaug eu, apoi pun mâna pe telefon să le spun părinților că am găsit cea mai bună variantă pentru fobia Lalei, noua colecție Confort Lână.

…..

Alergiile afectează o pondere mare din populația globului, astfel încât se consideră că acestea sunt acum cele mai comune forme de boală cronică la nivel mondial. Mai mult, se presupune că până în 2025 cel puțin jumătate din populația Europei va suferi de o formă de alergie. Și aici discutăm doar de formele diagnosticate.

Nu este suficient să facem alegeri naturale când e vorba de mâncare sau îmbrăcăminte. Mulți nu se gândesc la asta, dar petrecem între așternuturi o treime din viața noastră, astfel încât trebuie să acordăm la fel de multă grijă îmbrăcării patului. Eliminarea alergenilor din dormitoarele noastre se poate face în câteva etape:

– în primă fază trebuie să eliminăm tot ce înseamnă fibră sintetică din zona de dormit.

– în etapa a doua facem o curățenie temeinică menită a înlătura praful din cameră. Dacă suspectăm și prezența mucegaiului, a acarienilor sau a bacteriilor, vom apela la ajutor specializat pentru a trata corespunzător suprafețele. Este de preferat să apelăm la specialiști pentru că acest demers presupune utilizarea unor substanțe chimice care dacă sunt incorect dozate sau utilizate ne pot face mai mult rău decât bine.

– în etapa următoare trebuie să apelăm la produse pe bază de lână pentru a reduce și mai mult expunerea noastră la alergeni. Lâna ne este aliat atât pe moment, prin faptul că are proprietăți antibacteriene, antimicrobiene naturale datorită lanolinei prezente pe firul de păr, dar și al procesului de fabricare care are grijă să nu o îndepărteze, cât și pe termen lung. Prin faptul că este permeabilă la vapori, lâna permite păstrarea unui mediu uscat, defavorabil dezvoltării dăunătorilor. O altă caracteristică a lânii este faptul că este antistatică și prin urmare, nu atrage praful păstrându-l astfel departe de noi și permițându-me să-l îndepărtăm din cameră prin operațiuni uzuale de curățenie. Un alt material aliat nouă în demersul de eliminare al alergenilor este bumbacul organic. El acoperă produsele din lână și le face și mai prietenoase pentru pielea noastră.

Ținând cont de toate cifrele menționate mai sus… 150 milioane de europeni alergici (!)… este necesar să acționăm cât se poate de urgent pentru că, faptul că în acest moment nu avem vreo formă manifestă de alergie, nu înseamnă că vom fi feriți pentru toată viața. Sistemul nostru imunitar este suprasolicitat de poluare, stres și alte aspecte proprii lumii în care ne-am născut, astfel încât nu are nevoie decât de un trigger pentru a declanșa un întreg spectru de manifestări alergice care să reducă semnificativ calitatea vieții noastre. Așadar, dacă Moș Craciun nu vine într-o casă dezordonată, trebuie să profităm de oportunități și să parcurgem toate cele trei etape de eliminare a alergenilor din dormitor. Și dacă ne mișcăm repede putem beneficia și de ofertele de Black Friday de la Confort Merino la plăpumi și pilote… 25 %, cea mai mare reducere din an…

Articol scris pentru SuperBlog 2022