Am citit zilele trecute un articol despre locuri de plimbare cu bicicleta și el mi-a stârnit așa un chef de pedalat ce n-am mai avut demult. Și dacă tot s-au aliniat planetele, adică este weekend, frumos afară și dumneaei, bicicleta-i funcțională, mi-am zis: chefu’ nostru, stăpânu’ nostru și-am plecat spre Herăstrău. Drumul până acolo nu a fost chiar foarte aglomerat fiind weekend, dar în momentul în care am intrat în parc, ceva m-a lovit, parcă. A venit toamna și nici nu am realizat! În rutina asta a nostră nici nu mai reușim să ridicăm ochii spre cer, spre copaci… Călcăm pe frunzele căzute și nu le percepem rostul! Aproape c-am uitat ce frumoasă e toamna, în parc.
Niște culori… o nebunie, toate nuanțele inventate de maro, roșcat, verde, galben aruncate în pâlcurile de copaci, arbuști și tufe ornamentale, crizanteme mărunțele și vesele, un covor imens de frunze pe care nu reușea mâna umană să-l mai strângă, de cât era de prolifică natura în producerea lui, un cer albastru adânc, fără pic de vălătuc de nor… Spectacol! Și cum pedalam eu așa alene pentru a mai putea sa casc gura, inclusiv la cei din jurul meu care căscau gura la rândul lor, mă trezesc cu un puști care țâșnește spre mine alergând după o minge… Pun frână și prin fața ochilor mi se derulează o scenă de coșmar. Alunec din șa și mă împrăștii pe jos zdrăngănind din toate accesoriile metalice care până atunci șezuseră bine mersi în buzunarele mele, cheile de la casă, garaj și bicicletă, monede, o unealtă multifuncțională, un stick de memorie rătăcit și cât se poate de murphy-esc, mobilul care nu se mai desface în trei bucăți ca telefoanele de pe vremuri, ci capătă un paienjeniș dubios începând de la colțul din dreapta sus… Clatin din cap pentru a alunga imaginea asta de coșmar, mă dau jos de pe bicicletă și mă așez pe o bancă să potolesc afluxul de adrenalină.
Nu știu de ce în ultima perioadă astfel de scene apocaliptice tot apar în mintea mea. Ieri de exemplu, eram la serviciu și așa ca vinerea, programul era mai relaxat. Ne-am adunat cu toții la o vorbă și-un pahar de cafea de dupamiază menit a ne permite să lungim cea mai frumoasă zi a săptămânii. Cum râdeam noi veseli comentând știrile mondene, vine în fugă o colegă cu o mină extrem de îngrijorată strigând că în câteva minute urmează să apară șefu’ ăl mare, spaima noastră, a tuturor, care ar fi trebuit să fie în concediu. Ne-am panicat, evident și ne-am repezit să montăm setup-ul de „nu ne vedem capul de treabă”. Cum alergam noi în toate părțile, eu dau din greșeală peste colega care strângea paharele de cafea și cana de la filtru. O imagine de coșmar mi se derulează în fața ochilor. Încercând să nu răstorn tava plină fac câteva mișcări contorsionate de dans contemporan și telefonul, lunecos fiind, îmi scapă din mână și se îndreaptă vertiginos spre fereastra deschisă. Suntem la etajul cinci, astfel încat, așa ceva ar fi însemnat sfârșitul pentru el, de jur împrejurul nostru nefiind altceva decât beton, nici urmă de vreun petec de verdeață care să-i amortizeze căderea.
Toată treaba asta cu premonițiile sau cum s-ar putea chema ele, a început nu de mult, după ce mi-am cumpărat telefon. După ce l-am butonat un weekend întreg, am venit cu el la birou, mândră nevoie mare de posibilitățile sale proaspăt descoperite. Lumea a fost în general, impresionată de demonstrațiile mele efectuate cu o ușoara(!) notă de infatuare, mai puțin unul dintre colegi care a început să mă chestioneze:
– I-ai pus folie de telefon? Pentru că eu am pățit-o cu al meu… chiar în ziua în care l-am cumpărat… Mi-a alunecat din mână și i-am făcut o crăpătura cât un fir de par pe camera frontală. Nici c-am mai putut face selfiuri de atunci fără să-mi apară o ditamai dunga vertcală în poze. Vrei să vezi? …
– Dar husă ai luat? Sfatul meu este să nu-l ții fără husă de telefon. Nnevastă-mea a pățit-o… Că al ei e roz auriu și o husă n-ar face altceva decât să îi știrbească din farmec… Prostii! Am mers la cinema și nu știu ce-a facut dar i-a alunecat din mână… la trei rânduri în față s-a dus… L-am căutat în patru labe, plin de vorbe de duh, o jumătate de Avengers.
– Și știi ce te mai sfătuiesc? Caută și-ți mai ia un încărcător de telefon, un cablu… Fiică-mea are tot marca asta și avem permanent în casă unul de rezerva. E adevărat că ea se joacă cu el chiar și când stă la încărcat, astfel încât nu țin prea mult cablurile… Și zău că nimic nu-i mai frustrant decât să ai telefon și inca unul foarte performant și să nu-l poți folosi pentru că nu ai cu ce să-l încarci. E un fel de pana prostului în materie de telefoane…
Tot felul de sfaturi de genul acesta, prietenești, ce-i drept, mi-au adus câțiva pitici pe creier, mărunței, dar foarte insistenți, regizori ai scenelor imaginare care îmi bântuie existența. Și din moment ce, din lipsă de timp, nu am dat curs imediat unor astfel de sfaturi de bun simț, imaginile de coșmar m-au torturat ceva. După o ultimă apocalipsă soldată cu distrugerea telefonului meu sub roțile unei motociclete Harley Davidson, am hotărât să acționez. Nu puteam să stau cu brațele încrucisate până când Universul, sătul de atâtea atenționări virtuale să bage și una reală care să mă lase fără piesa de bază din viața mea, asistentul meu, dumnealui, telefonul. Nici nu îmi mai pot imagina viața mea fără acest dispozitiv care a ajuns timid în preajma mea, dar s-a făcut curând indispensabil.
Dacă acum vreo zece ani spuneam sus și tare că mie îmi trebuie un telefon care să nu facă altceva decât să „dea telefon”, astăzi îl folosesc la nivelul smart, singur sau împreună cu alte device-uri, mai bine de 80 % din timp… Dimineața mă trezește și nu oricum, luni cu păsărele fiind după weekend, marți și miercuri cu Norwegian Wood și într-un final, joi și vineri cu Final Countdown. Dacă tot poate să facă toate astea, de ce nu? Odată trezită verific în aplicație cum a fost somnul pentru a-mi doza corect perfuzia de cofeină. Apoi urmează invariabil câteva exerciții de streching propuse de unul din antrenorii comunității online de health din care fac parte cu entuziasm și un mic dejun bine calculat conform unei alte aplicații instalate… Drumul spre serviciu este și el monitorizat în termeni de număr de pași, viteză de deplasare, calorii consumate, prin aplicația comună telefon-watch, la care se adauga audierea unui podcast de tehnologie care să mă mențină conectată la această latură a lumii din care fac parte.
Email-ul este unul din furnizorii permanenți de notificări pe telefon și mă ajută să rezolv în timp util probleme stringente de serviciu, cu economii substanțiale de timp și fără a-mi sta sufletul în gât de emoția ratării vreunui aspect important în domeniul acesta. E adevărat că și conturile de socializare mă împung cu notificări și eu le consider cel puțin la fel de importante pentru că mă ajută să țin legătura cu persoane și evenimente importante din viața mea indiferent de distanța de mine la care se desfășoară ele. Am urmărit-o de exemplu pe o prietenă și colegă de liceu care a luat un premiu american important în lumea audiovizualului, o alta a făcut parte dintr-o expediție în Himalaia și ne-a făcut pe noi, prietenii ei, extrem de mândri de eforturile supraomenești pe care le-a depus ea, o fătucă aparent mărunțică dar cu o voință de fier. O altă prietenă ne-a invita la petrecerea de logodnă a fiicei ei, evident online, ea fiind tocmai în Noua Zeelandă și am putut să ciocnim două pahare de șampanie la 18 000 de kilometri între ele… Platformele de socializare au șters aceste distanțe dintre noi și telefonul este dispozitivul perfect pentru accesarea lor, fie ea și în timpul programului de lucru, mai ales când șeful este în concediu și doar (!) în scopuri de reducere a stresului și creștere a productivității.
Telefonul este alături de mine și prin intermediul altor aplicații menite a-mi face viața mai ușoară. În acest sens, Google Maps este undeva în topul preferințelor mele pentru că m-a scos din multe încurcături începând cu orientarea în aproape-pierdutul-Grințieșii-de-Munte și terminând cu vizitarea orașului Budapesta sau a Bruxelles-ului. Nu uit aplicațiile de gestionare a parolelor, a bugetelor, a programărilor, editorul de texte sau tabele, corectorul ortografic, programele de învățare limbi străine … Pe scurt, telefonul a devenit cel mai bun asistent pe care îl poate avea cineva, nu întârzie niciodată, nu răspunde în doi peri, are mereu rezerve energetice (externe), se actualizează singur, nu bârfește, nu face pauze de masă, este mereu acolo, 24/7, nu cere salariu, nu trebuie laudat… sau certat… Nu cred că i se poate pretinde mai mult de atât. Mie mi-a devenit pur și simplu indispensabil. Nici numărul mamei nu îl mai știu pe de rost de când îl am pe dumnealui aproape! În condițiile acestea, chiar dacă el nu o cere, este obligatoriu să i se asigure un minim de accesorii pentru o existență fără incidente.
Înainte de orice alt ceva trebuie asigurată protecția… husă, folie…
Și către ce partener mai bun ne-am putea orienta în demersul nostru de a ne proteja device-ul decât Spacer, care și-a fixat încă de acum 10 ani misiunea de a ne conecta pe noi toți cu lumea tehnologiei. Ei bine, portofoliul lor de produse, mereu în pas cu noutățile din domeniu, conține tot ce i-aș putea cere eu în materie de accesorii de telefon. Am căutat o husă de silicon de tip back cover care să bifeze trei aspecte: să îmi faca telefonul mai puțin alunecos, să fie estetică și nu în ultimul rând, să îl protejeze la șocuri. Am ales cea mai groasă husă pe care am găsit-o, pe potriva imaginilor catastrofice care îmi bântuiau imaginația, HUSA SMARTPHONE Spacer pentru Iphone 13 Pro, grosime 2mm, material flexibil silicon + interior cu microfibra, neagră, elegantă și solidă.
Odată spatele asigurat, așa cum ne învață Arta Războiului, a venit și rândul feței. Folia de sticlă este următoarea pe lista mea. Evident și aici aveam niște pretenții: să aibă duritate mare, de preferat spre capătul scalei Mohs, 8H, 9H, pentru rezistență atât la impact cât și la zgârieturi, să nu fie exagerat de groasă, să aibă transparență spre 100%, să acopere tot ecranul, să fie placută la atingere și în caz de spargere să nu genereze fragmente tăioase. Am ales FOLIE STICLĂ Spacer pentru Iphone 13 si 13 Pro, grosime 0.3mm, acoperire totală ecran, strat special anti-ulei și anti-amprentă, Tempered Glass, sticlă tehnologie 9D, duritate 9H.
Odată asigurată protecția telefonului, mă pot orienta spre accesorii care deși nu sunt indispensabile securității fizice a dispozitivului, sunt menite a îmbunătăți experiența de utilizare a lui. Iau un încărcător telefon și un cablu lightning, că de, precauția nu dăunează niciodată și scap în același timp și de ultimul pitic de pe creier generat de potențiala defectare a cablului existent. Mai adaug și niste CĂȘTI Spacer, wireless, standard, utilizare multimedia, smartphone, microfon pe cască, conectare prin Bluetooth 5.0, pliabile, bandă ajustabilă, negre care să mă ajute să aud cât mai clar cărțile sau podcasturile în drum spre serviciu. Am ales caști on ear pentru un plus de confort și reducerea activă a sunetului ambiental necesară în condițiile traversării unor zone cu trafic auto crescut care altfel, ar putea face foarte dificilă audiția unei cărți în altă limbă decât română. Si dacă tot am recăpatat gustul pedalatului, până a da zăpada, am ales și un SUPORT Bicicletă SPACER pentru SmartPhone, cu fixare de ghidon, metalic, black, prevăzut și cu cheie de montare pentru a evita chiar orice eveniment neprevăzut care ar putea afecta telefonul în timpul acestor plimbări.
Mă gândesc că a fost foarte cuminte smartasistentul meu în anul ce se va încheia în curând pentru că, aparent, e undeva foarte sus în lista Moșului …
(sursă imagini – Spacer, http://www.spacer.ro/, https://www.instagram.com/spacer.romania/)
Articol scris pentru SuperBlog 2022
Povestiri 
Lasă un răspuns