A fost odata „pur si simplu”

Mergeam agale,  fara tinta pe strada umbroasa. Deodata, de pe un drum lateral imi apare in fata, o femeie grabita ce tragea dupa ea doi copilasi, o fetita de vreo doi ani  si un baietel, cam de patru. Cei doi copii, complet indiferenti la graba disperata a mamei lor, se opreau aproape la fiecare pas sa admire vreo piatra, vreo frunza, sau, ceea ce o innebunea mai tare pe femeie, sa puna intrebari.  Raspundea nervos, monosilabic si le smuncea zdravan manutele pentru a-i face sa o urmeze mai repede. La vreo 20-30 de metri in fata lor se iveste un grup de vreo trei-patru caini, care nu pareau deloc relaxati, latrand si maraind la un altul aflat putin mai departe. Ambii copii se uitau insistent la cainele aflat de partea cealalta a strazii si care arata ca vai de capul lui, murdar, incredibil de slab, cu blana pe jumatate naparlita. Animalul se uita impietrit, parca, la dulaii care latrau, neschitand nici o miscare, nescotand nici un sunet. Baiatul se smulge din mana mamei si se opreste brusc.
– E bolnav, mama!… si cred ca-i si flamand!… Te rooog, hai sa-i dam biscuitii mei!
Mama nu-i raspunde nimic, prinzandu-l de mana si tragandu-l mai departe, fara sa arunce vreo privire cainelui in cauza. E randul fetitei sa se smunceasca din mana mamei, fluturand o jumatate de biscuit mozolit:
– Uite, am eu biscuit! Te looog, mami! Hai sa-l luam acasa! Ai plomiiiis!…
– Da, ai promis! intervine si baiatul. Ai spus ca atunci cand vom avea casa, vom cumpara si-un caine! Hai sa-l cumparam pe asta! E bolnav si noi putem sa-l facem bine… ii dam toate dulciurile aduse de bunelu… Haaaaaaai, mami!
Vazand ca nu poate sa-i potoleasca, femeia se enerveaza.
– Da’ fira-ti voi sa fiti de plozi! Nu iau nici o javra sa-si rada de mine toti vecinii! Mai lasati-ma in pace cu vorbaria voastra nesfarsita!
Se apleaca, ia o piatra si arunca dupa cainele care-i facuse atatea probleme. Cainele, nimerit intr-un picior, o ia la fuga schiopatand si schelalaind. Copiii speriati, incep sa planga si o urmeaza aproape alergand pe mama lor, tragandu-si nasul zgomotos.
Ma opresc si ma uit dupa ei pana nu se mai vad. Inima mea plange de mila celor doua sufletele curate si nevinovate, dornice sa ajute cu tot ce au mai bun pe lume, un alt suflet aflat in nevoie… Doua sufletele ranite si speriate de gestul urat al celei ce le-a adus pe lume! Nu pot sa nu ma gandesc cu tristete, oare ce necazuri, ce dureri, ce complicatii i-au impietrit inima acestei femei… O viata care a inceput probabil, la fel de pur si simplu ca oricare alta dar, care a fost tarata departe, tare departe, atat de pur, cat si de simplu… Si din pacate, la randul ei, taraste alte doua suflete!…

Pentru astfel de boli nu avem leacuri, dar se transmit in generatii intregi… Astfel de fapte nu sunt pedepsite de nici o lege, dar sunt mai periculoase decat un atac terorist…

Articol scris pentru BlogPower 74,  pe o tema propusa de Maya. Articolele participante la concurs:

1. Uries

2. Pur și simplu prânz

3. Mica mea minune

4. Simplu dans ritual

5. Platforma de blogging Ghost

6. A fost odată „pur și simplu”

7. Pur și simplu la IO

8. Pur, dar niciodată simplu!

9. Despre simplitate și puritate