Ți-aduci aminte, Moșule?

Către Moș Crăciun, 96930 Rovaniemi, Finland

noiembrie, 2022

Dragă Moș Crăciun,

Am făcut toată viața mea lucrurile exact așa cum scria la carte, am învățat bine, am făcut toate școlile care s-au inventat până acum și încă vreo două în plus, am mers in fiecare zi la serviciu, nu m-am certat rău, rau decât cu vreo două, trei persoane, altfel sunt considerată pâinea lui D-zeu și nu pentru c-aș fi pufoasă, mi-am crescut copii conform normelor și acum c-au plecat la casa lor, ne întelegem de minune… Ce trebuia să fac și n-am făcut? Încă de copil m-ai ținut așa, în șah, de n-am știut niciodată pe care din listele tale sunt, pe cea bună sau pe cea rea? Am fost un copil cuminte cu o doză de creativitate peste medie. Bunăoară, nici nu mai țin minte cum mi-a venit ideea să desenez cu o lumânare pe tapetul semilavabil, cu flori, din dormitor și ani de zile a arătat foarte bine creatia mea! Iar șifonierul meu cu mânere din capete de păpuși arăta spectaculos de decadent spre deliciul tuturor prietenelor mele. Nu mai discut de tabloul mamei care era semnificativ mai spectaculos cu vaza aurie. Nu inteleg de ce n-au facut-o asa de la bun inceput! Și încă mai sunt multe de amintit… rochia de nuntă a mamei, cu bretele…. Dar mai bine nu mai insist. Sunt convinsă că undeva în registrele tale figurează toate încercările mele artistice care s-au soldat cu o (încă) promițătoare carieră de inginer. Oricum nu de asta îți scriu după o pauza de … muuulți ani. Fără să vreau s-au cam revărsat frustrările… Din nou. Dar mi-am propus, cât eu, cât la îndemnul terapeutului meu, să fac pace cu trecutul. Pentru că tu, Moșule, faci parte dintre personajele față de care am greșit foarte mult, cu gândul, nu în vreun alt fel, am primit misiunea de a-ți scrie o scrisoare cu scuzele de rigoare și niscaiva explicații. Așadar, explicațiile …

Desigual salopete din denim pentru copii

Moșule, iți aduci tu aminte anul în care ți-am cerut și eu o pereche de blugi? Că eu n-am uitat… În mod sigur ții și tu minte… sau poate c-ai notat pe undeva! Voiam o salopetă de blugi cu bretele reglabile, neapărat-albastru-deschis-cu-fetițele-Powerpuff… Aveai toate detaliile în scrisoare, denim spălăcit, fermoar, cleme de închidere, buzunare oblice, model drept, colecția Desigual, materiale bune-bune, bumbac și viscoză să o împac și pe mama… Ba chiar o rugasem să mă și măsoare. Știai tot, tot. Și ce-a fost chestia aia pe care ai împachetat-o frumos și ai pus-o sub brad? O glumă? O pijama de molton!? Dar cine avea nevoie de pijama nouă? Aia veche ce cusur avea? Cui îi poți arăta cadoul pijama? Cui te poți lăuda? Da, dacă alături ar fi fost o salopetă de jeans, pijamaua ar fi fost o completare plăcută. Mai mare dragul să scoți pantalonul moale de pijama pentru a sări în minunea de blugi cu Powerpuff sau viceversa! Dar nu, blugii lipseau și pijamaua de molton zâmbea la mine răutăcios.

Prima mea pereche de blugi a venit vreo trei ani mai târziu, tocmai din Grand Bazaar, nu Laponia. Îmi erau puțin mari, dar daca ii purtam cu o curea chiar nu conta. Erau bleu, cum îmi dorisem, stil lejer, fără găuri, rosături, cusături, fără desene… Simpli, cât se poate de simpli, dar BLUGI, materialul acela cu aer vestic, sofisticat! Adevărat, erau exact ce ar fi cumpărat o mamă serioasă în acele vremuri! Mi-ar fi plăcut niște rupturi frumoase la ei, cum văzusem la televizor, poate vreun desen, două… Dar indiferent cât de creativă oi fi fost cu lucrurile altora, asta n-am avut curaj să fac blugilor mei. Pe de o parte mă temeam că mi-i va arunca mama și pe de altă parte, n-aș fi mișcat nici măcar un deget care să le amenințe integritatea… Erau bijuteria coroanei! Mă simțeam ca un fel de Hagi Tudose care având bani era de-a dreptul îngrozit să nu-i piardă. Așa și eu! De spălat îi spălam de mână, îi uscam între prosoape să nu trebuiască să-i calc pentru că mi-era evident, teamă să nu-i ard. Nu mă mai așezam pe bănci sau pe scări, spre hazul tuturor prietenilor… Îmi modificasem până și mersul de grijă să nu se roadă. Da, asta a fost rezultatul omisiunii tale, dragă Moșule! Un copil scorțos, stresat și cu un mers ciudat…

După încă vreo doi ani de la isprava cu pijamaua, te-am mai rugat să-mi aduci o rochiță, una cu cerculețe mărunte care aduceau a globuri și un voal delicat, roșie, culoarea ta, a Crăciunului, elegantă, vaporoasă, numai bună de o petrecere, scurtă, așa cum purtau toate colegele mele, tot din colecția Desigual… parca o și vedeam, o nebunie! Fusesem invitată de colega mea de bancă și cea mai bună prietenă, BFF, cum se zice astăzi, la un fel de petrecere de sfârșit de an, un revelion al copiilor. Fetele din grupul nostru ne vorbiserăm să ne îmbrăcăm în rochii de culoarea roșie, să ieșim în evidență… Eu nu aveam rochițe pentru că de regulă nu purtam așa ceva. Mi se păreau incomode, trebuia să te așezi doar într-un anume fel, nu puteai merge chiar aruncându-ți picioarele, nu te puteai cocoța oriunde….Îh, nu-mi plăceau deloc, așa că bunica renunțase dezamăgită să-mi propună vreo fustă sau rochie.

Mă hotărâsem ca pentru petrecerea prietenei mele să fac o excepție și să mă îmbrac și eu în fată, cum zicea soră-mea. Rochița roșie urma să fie senzația evenimentului. Parcă și vedeam reacția tuturor când aș fi intrat în cameră cu pletele neprinse în coadă și rochia vaporoasă fluturând pe lângă mine. Imi propusesem chiar să ajung cu intarziere, contrar obiceiului meu, pentru ca toți să mă vadă. Exersasem gesturile în oglindă, astfel încât devenisem maestră în a-mi da părul pe spate cu o fluturare de mână. Nu ți-am mai spus nimic de încălțăminte, dar tare îmi doream și niște cizme negre scurte. Mi se părea c-ar merge strună cu rochia. Speram așa în sinea mea, că dacă îmi voi dori suficient de tare… Dar măcar rochia… ! Ce putea să meargă prost? Păi să vedem… Cadouri multe sub brad, împachetate frumos, asta trebuie s-o recunosc, mereu te-ai priceput la împachetat cadouri, deschid cu emoție și degetele îmi furnică de nerăbdare să descopere voalul rochiței roșii. Prima cutie – cărți, ok, bune și astea, a doua cutie – o căciulă, mănuși și un fular, pufoase, frumoase, ce-i drept, a treia cutie – a mamei, a patra – ciocolată, a cincea … Nimic, nici una nu mai avea numele meu! Nu se poate Moșule! Iar?! M-am dus la petrecere în pantaloni negri, cu o buză de-a soră-mii cu niște sclipici roșu, fără să înțeleg care era problema cu rugămințile mele către Moșul… Rezultatul? Păi nici azi nu port rochii, nu am nici măcar una în garderobă. Și roșul? să zicem că-l cam ocolesc .. de pe partea cealaltă a drumului… Nu crezi că-i măcar puțin și vina ta? Și am bodogănit, Crăciun după Craciun…

Dar îmi pare rău Moșule pentru toate beeep, beep, beep-urile din mintea mea. Poate c-ai fost și tu ocupat… Poate nici nu știai limba mea și eu nu m-am gândit să fi scris în engleză…. Sau o fi fost vreo confuzie de nume și rochița mea roșie a ajuns la altă fată …Poate că ai un principiu și nu răspunzi decât începând cu a treia scrisoare în ideea răsplătiri perseverenței copiilor, nu a primului lor impuls. Nu a știut nimeni să îmi dea niște instrucțiuni clare de înaintare a cererilor către Moșul, pentru că altfel poate puneam mâna să scriu și cea de-a treia scrisoare. Cereri ar mai fi fost, slavă cerului, din astea n-am dus lipsă niciodată, dar m-am orientat în alte direcții. Am pus mâna și-am urat, am mai vândut borcane și sticle pe vremea când activitatea asta aducea bani și așa mai departe. M-am deșteptat la un moment dat… ziceam eu, dar tot a rămas un pitic pe creier, mic și negru care bodogănea de fiecare dată când începeau să sune zurgălăii.

De aici și scrisoarea…

Scuze încă o dată, Moșule, îmi pare rău pentru toți anii ăștia de pică…

Dar dacă tot scriu, crezi că mi-ai lua-o în nume de rău dacă ți-aș face vreo sugestie de … cadou de Crăciun? Nu pentru mine, pentru o puștoaică mult prea cuminte pentru binele ei și care ar fi minunat să crească fără pitici pe creier… Știi tu despre cine vorbesc, o fată înaltă, subțirică, cu cei mai frumoși ochi verzi pe care o mamă îi poate vedea… Și-i cuminte, Moșule, că tare mă tem că de liniștită ce este nici măcar tu n-o știi. Pentru ea aș vrea două, trei chestii de pe Answear. Cred că știi despre ce vorbesc, nu? Bănuiesc că Moș Craciun n-o fi vreun guru de modă… Trebuie să ai și tu vreo sursă de informare, nu? La noi în țară, Answear este un reper în acest domeniu furnizând produse de la nu mai puțin de 500 de branduri celebre. Și sunt mult mai mult decât un reper de modă sunt un club cu beneficii pentru membrii săi, un pol de responsabilitate socială, o sursă de inspirație pentru toți cei care îi trec pragul virtual. Fătuca de care îți vorbesc este o adeptă convinsă a stilului sportiv. De la rubrica încălțăminte copii pe answear.ro, eu îți propun o pereche de Converse, tenisi copii, la care aș căuta să asortez o rochie. Acolo am aflat că această combinare a tenișilor cu rochiile este una din cele mai recente tendințe în modă, prin urmare, te rog trage puțin cu ochiul la desenul meu…

Ce zici? Un desen, sau mai bine zis o poză face cât douăzeci de pagini scrise, nu?

Mulțumesc Moșule…

Către CZ, 700606 Iași, Romania

noiembrie, 2022

Draga Moșului cea plină de regrete,

Am tot căutat scrisorile de care vorbești tu și le-am găsit cu mare dificultate. În primul rând vreau să precizez că nu mi le-ai adresat mie. Moș Gerilă e colegul meu de mai la dreapta de Rovaniemi, adică din Murmansk. El a ieșit la pensie cu mulți ani în urmă și în biroul său cam bate vântul acum. Cât a fost în activitate, Gerilă era și el un Moș destul de binevoitor, puțin mai scorțos, e adevarat, dar cumsecade într-un final. Îl cunoșteam bine, dar din păcate, scrisorile veneau din România cam cenzurate, după cum poți vedea din poza pe care am inclus-o. Tot ce era considerat subversiv, era înnegrit! Nu mă duce mintea ce-o fi fost considerat subversiv la blugi, dar astea erau conceptele la momentul respectiv. Cât o fi fost el de Moș cu posibilități, cum s-ar fi putut bate cu sistemul? Ce să scoți dintr-o scrisoare dungată așa? Vezi prin urmare, dragă CZ, beep, beep, beep-urile tale la adresa mea au fost puțin cam nemeritate, așa că îți accept scuzele și îți doresc să faci pace așa ușor cu tot trecutul tău. Cât despre fata cu ochi verzi, o știu bine și voi ține cont de tot ce mi-ai scris…